UPDATE. Se înmulțesc cazurile de gripă în Caraș-Severin!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Noi cazuri de îmbolnăvire se adaugă celor deja existente în județul Caraș-Severin. Ele au fost confirmate de Institutul Cantacuzino din București.

Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin transmite astăzi că au fost confirmate două noi cazuri de gripă. Este vorba despre două femei de 38, respectiv 65 de ani, ambele din Reșița. Confirmările de virus gripal de tip A au venit de la Institutul Cantacuzino din București.

În urmă cu două zile, alte două cazuri au fost confirmate în Caraș-Severin, numărul total ajungând astăzi la 8, inclusiv un deces, înregistrat în luna ianuarie.

CITEȘTE ȘI: Două noi cazuri de gripă, confirmate astăzi la Spitalul Județean de Urgență din Reșița

promovare banner maxagro Muzeul TM

DSP Caraș-Severin a solicitat suplimentarea stocului de vaccin antigripal, urmând ca săptămâna aceasta să ajungă în județ încă 180 de doze din cele 500 solicitate. De la începutul sezonului rece, în Caraș-Severin au ajuns 9.960 de doze, toate fiind utilizate de populație.

La nivel național, 87 de persoane și-au pierdut viața sezonul acesta din cauza gripei.

UPDATE, ora 13.30

La scurt timp după prima informare, situația s-a agravat în Caraș-Severin. În total, până la ora actuală, au fost confirmate 14 cazuri de îmbolnăvire și un deces. Potrivit informațiilor de ultimă oră, pe lângă cele două cazuri anunțate în prima parte a zilei, au mai apărut pe listă un bărbat din Caransebeș de 43 de ani, un altul din Ciortea de 53 de ani, un bărbat din Bocșa de 30 de ani, un alt bărbat din Reșița, de 43 de ani. Lor li se alătură o fată de 14 ani din Reșița, o femeie de 52 de ani, de asemenea, din Reșița și o alta de 72 de ani din municipiul reședință de județ.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/