Se va face lumină în Parcul Justiției din centrul Timișoarei, în cel mult o lună. Primăria a luat decizia de a înlocui panourile fotovoltaice cu lămpi alimentate de la rețeaua electrică.
Primăria Timișoara anunță că în cel mult o lună trecătorii nu vor mai avea parte de beznă în Parcul Justiției, aflat chiar în centrul orașului. Asta după ce instituția a luat decizia de a înlocui panourile fotovoltaice de pe cei 23 de stâlpi din parc cu lămpi alimentate de la rețeaua electrică.
Lucrările vor începe săptămâna viitoare și vor fi realizate de echipe mixte de la societățile STPT și Horticultura, care, într-o primă etapă, vor face săpături subterane pentru a verifica și repara rețeaua electrică de alimentare a stâlpilor, în condițiile în care aceasta este foarte veche. Ulterior, suprafețele cu gazon afectate de intervenții vor fi refăcute de către Horticultura.
„Susținem ferm utilizarea energiei regenerabile, dar proiectul de modernizare a Parcului Justiției realizat în urmă cu aproximativ șapte ani nu a fost deloc eficient, din păcate. Felinarele nu funcționau toată noaptea, bateriile care acumulau energia solară în timpul zilei nu susțineau sistemul tot timpul și chiar am avut situații în care au dispărut. Lucrările de modernizare pe care le facem acum asigură un iluminat public constant și contribuie la creșterea siguranței în parc”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
Potrivit Primăriei Timișoara, panourile fotovoltaice care vor fi dezasamblate de pe stâlpii din Parcul Justiției vor fi depozitate la STPT, urmând să fie decisă destinația acestora.