Se extinde ATI-ul de la Județean. S-a făcut primul pas pentru investiția de peste 1 milion de euro

spitalul judetean
untitled design set 970x90 px

Consiliul Județean Timiș alocă peste 6 milioane de lei pentru extinderea secției de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Timișoara, aflată la etajul al doilea al unității medicale. În cel mai recent plen, aleșii județeni au aprobat primele documentații tehnico-economice pentru realizarea investiției.

Consilierii județeni au aprobat documentația pentru avizarea lucrărilor de intervenție și principalii indicatori tehnico-economici ai proiectului de extindere a Clinicii ATI de la spital. Se urmărește proiectarea și amenajarea unor spatii prin care să se obțină circuite funcționale eficiente și dotările necesare desfășurării activității medicale, cu respectarea legislației în vigoare de prevenire a infecțiilor nosocomiale.

Lucrări vor fi atât la holul și camera asistentelor, cât și la saloanele dedicate pacienților și la spațiile în care sunt depozitate medicamentele și materialele sanitare. Pentru saloane, pereții vor fi construiți din panouri metalice antibacteriene.

„În saloanele ATI se vor prevedea plafoane metalice tip «sandwich» antibacteriene, în concordanță cu pereții metalici prevăzuți. Tratamentul antibacterian al panourilor va conține compuși din ioni de argint și trebuie să fie eficienți împotriva următoarelor tipuri de bacterii: Escherichia coli, Klebisella pneumoniae, Staphylococcus aureus, Typhimurim Salmonella, Listeria monocytogenes, Legionella pneumophila, Pseudomonas aeruginosa. Tavanul metalic va fi clipsabil și etanș, etanșarea acestor panouri metalice făcându-se printr-o garnitură specială. Plafonul va permite montarea cu ușurință a tuturor elementelor necesare, cum ar fi: echipamente terminale speciale aferente instalației de ventilare-climatizare, corpuri de iluminat general, unități terminale de gaze medicale, senzori de gaze etc.”, se arată în referatul CJT.

La nivelul pardoselilor finite din zona saloanelor ATI, finisajele vor fi realizate din covor PVC cu caracteristici speciale de electrosecuritate. Pentru igienă, pardoseala va fi prevăzută cu elemente perforate pentru realizarea racordării covorului PVC la peretele vertical. Ușile vor fi acționate electric non-contactat, cu senzor printr-un dispozitiv montat pe toc/perete. Saloanele ATI vor mai fi echipate cu lampă UV și lavoar pentru producere de apă sterilă. Sistemul de tratare al aerului va fi automatizat și se va putea regla după nevoi în fiecare salon în parte.

publicitate ziar expresb 1000x100

Intenția: dublarea numărului de paturi din Clinica ATI

„Echiparea fiecărei rampe de gaze medicale va putea fi funcțională pentru două posturi ATI, astfel, în caz de calamitate (de ex. pandemia SARS-CoV-2), numărul de paturi se va putea dubla.”, mai indică documentele aprobate.

Prin recompartimentare, secția va putea funcționa și în situații de carantină, existând posibilitatea împărțirii acesteia în două zone distincte. Astfel, holul de acces poate deveni un filtru care, în situații de urgență epidemiologica, vor delimita Clinica ATI în 3 zone: zona destinată tuturor pacienților, zona cu risc epidemiologic ridicat (carantina) și  zona 3 – filtru personal medical; filtru de acces către zona cu risc epidemiologic ridicat.

După aprobarea acestor indicatori tehnico-economici ai investiției, urmează să fie lansată licitația pentru proiectare, apoi cea pentru execuția efectivă a lucrărilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/