Se deschide proiectul Liga AC LABS. Începe goana după joburi bine plătite în multinaționale!

Deschiderea festivă are loc pe data de 24 februarie, de la ora 19:00, în amfiteatrul D1 din cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara.

Aflat la cea de a VI-a ediție, proiectul promite o dezvoltare fără precedent, reunind cele mai importante companii de specialitate din zona de vest, precum Alcatel-Lucent, Cloudbase Solutions, Irian, Auximus, Movidius, Celestica, Autoliv, Continental, Atos, Hella, ACI, Dialog Data, Soft Vision, Berg Computers, OpEN, Visma. Astfel, proiectul creează o conexiune între mediul academic și cel privat, care are scopul de a modela abilitățile practice ale studenților și de a pune în aplicare cunoștințele dobândite în cadrul facultății.

Implicarea studenților și dorința acestora de a acumula experiență atât din punct de vedere profesional, cât și din punctul de vedere al perspectivelor de dezvoltare nu rămâne nerăsplătită. Dintre cei peste 600 de aplicanți de anul trecut, 70 la sută dintre cei care au participat efectiv la laboratoare au primit ofertă de internship, iar 60 la sută dintre studenți au avut șanse de angajare.

Liga AC LABS își propune în acest an o creștere semnificativă a numărului de studenți care pot aplica la laboratoare și o diversitate mai mare a temelor abordate în cadrul acestora.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/