Primarul orașului Băile Herculane va construi de la zero piața din stațiune. Fondurile de 450.000 de lei vor fi alocate de la bugetul local.
Piața actuală va fi demolată și va fi construită de la zero un centru comercial care să deservească atât producătorii, cât și comercianții – ne-a declarat primarul Cristian Miclău.
„Începând cu luna aprilie 2021, piața agroalimentară din Băile Herculane va intra într-un amplu proces de modernizare în cadrul proiectului implementat de Primăria Băile Herculane. Vom demola mai întâi toate aceste construcții provizorii, după care se va construi de la zero un centru comercial modern care va avea ca închidere perimetrală panouri termoizolante tip sandwich cu vată minerală bazalticaculoare gri deschis, apoi cu închidere zenitală, panouri de acoperiș termoizolante tip sandwich cu miez de vată minerală, accesorii zincate flashing, de culoare gri, jgheaburi și burlane, tablă zincată, tencuială mozaicată, ferestre și uși PVC, culoare alb, perete cortină sticlă PVC, ancadramente polistiren culoare gri închis, cu aparat de climatizare. Vrem ca la parter să amenajăm spațiile pentru piață, iar la etaj vor fi spații de închiriat.”, ne-a precizat primarul Cristian Miclău.
Edilul a mai menționat că investiția va fi de 450.000 de lei de la bugetul local și va avea ca termen de finalizare 31 iulie 2021.
Pentru ca producătorii și comercianții să nu aibă de suferit pe perioada lucrărilor, începând cu data de 1 aprilie 2021 toți comercianții vor fi mutați în piața volantă cu caracter temporar din fața clubului pensionarilor până la finalizarea lucrărilor de la noua piață.