Se concretizează promisiunile? Centru medical de permanență în stațiunea Băile Herculane!

După lupte seculare, locuitorii și turiștii din Băile Herculane se vor putea simți în siguranță, măcar la un nivel minim. Deși nu au un spital funcțional în oraș, oamenii vor putea beneficia, în sfârșit, de serviciile unui centru de permanență.

Asistența medicală rămâne o problemă colosală pentru mai multe localități cărășene. Există chiar și orașe care se confruntă cu lipsa unităților medicale. Una dintre localități este chiar stațiunea Băile Herculane, acolo unde, pe lângă oamenii care domiciliază în oraș, există și aflux mare de turiști.

S-a tot vorbit despre centrele de permanență care ar putea reprezenta o mână serioasă de ajutor, însă nu există un cadru legal prin care medicii de familie să poată fi obligați să accepte să se asocieze pentru a asigura această permanență. În cea mai recentă ședință de Consiliu Local, derulată săptămâna aceasta, aleșii au aprobat hotărârea pentru înființarea unui centru de permanență în orașul de pe Valea Cernei.

CITEȘTE ȘI: Centre de permanență la Anina și Caransebeș! Urmează Băile Herculane, Oravița și Moldova Nouă?

„Demersul vine ca urmare a discuțiilor purtate de către doamna deputat de Caraș-Severin, Luminița Jivan, cu cetățenii de pe Valea Cernei și cu factorii de decizie din zonă. S-a ajuns la concluzia comună potrivit căreia zona are un aflux mare de persoane, iar asigurarea asistenței medicale primare este o prioritate. Colegii din Băile Herculane au dovedit interes în ceea ce privește modalitatea de a intra în legalitate și în contract după ce vor fi puse la punct toate detaliile necesare”, transmit reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin.

Viitorul centru ar urma să funcționeze într-un imobil de pe Strada Trandafirilor. În prezent, se fac demersuri cu privire la avizele și autorizațiile ce trebuie obținute și despre condițiile de eligibilitate pentru ca centrul de permanență ce va funcționa în Herculane să intre în relații contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin, anunță președintele-director general, Gheorghe Stoichescu.