Se caută vinovații pentru cel mai grav accident rutier din județ, în care au murit patru oameni!

Tragedia de la Bocșa a fost generată, cu certitudine, de o defecțiune tehnică a mașinii de presă. Deocamdată nu se cunoaște dacă autoturismul avea verificările la zi. Ancheta în acest caz continuă.

Din primele cercetări ale anchetei demarate de poliție în cazul accidentului produs la Bocșa, rezultă că impactul s-a produs din cauza unei defecțiuni tehnice apărute la autospeciala care transporta presa scrisă. Axul punții dreapta-spate s-a rupt, ceea ce a dus la intrarea pe contrasens şi izbirea cu un alt autoturism.

”Ancheta Poliției a demarat la locul faptei, unde colegii care s-au deplasat acolo au stabilit cu certitudine cauza accidentului. În continuare urmează să se parcurgă ceilalți pași ai anchetei”, ne-a comunicat Cms. șef Dinu Nicorici, din cadrul IPJ Caraș-Severin.

În paralel cu ancheta poliției, Inspectoratul Teritorial de Muncă a pornit o anchetă pentru stabilirea caracterului de muncă al accidentului. Persoanele care se aflau în mașina care transporta presa scrisă erau în interes de serviciu, iar dacă se descoperă că normele de încadrare în muncă nu au fost respectate, inspectorii de la ITM vor acționa în consecință.

”Urmează ca în baza documentelor și a audierilor să se stabilească în ce condiții s-a produs accidentul”, ne-a declarat Ștefan Bala, director adjunct din cadrul ITM.

Cei care vor stabili însă, cine se face vinovat de producerea accidentului și cine va plăti pentru cele patru vieți pierdute vor fi procurorii. Aceștia vor hotărî cine va răspunde pentru ucidere din culpă și, eventual, pentru alte infracțiuni.

Comments

  1. Centura de siguranță i-ar fi putut salva viața micuței de 5 ani, care a fost strivită de mașina părinților says:

    […] Se caută vinovații pentru cel mai grav accident rutier din județ, în care au murit patru oameni! […]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/