Se caută constructor pentru școala și grădinița din Fizeș

Administrația locală din comuna Berzovia caută constructor pentru reabilitarea, consolidarea și dotarea grădiniței și școlii gimnaziale din satul Fizeș. Investiția a fost urcată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) la jumătatea lunii, iar firmele interesate să-și depună ofertele mai au la dispoziție doar câteva zile.

Cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, administrația locală din Berzovia modernizează școala și grădinița din satul Fizeș, aparținător comunei. Momentan, se caută constructorul care să și execute lucrarea. Valoarea estimativă a investiției este de 2.284.436.63 de lei.

„Este o lucrare amplă, care momentan se află pe SEAP, termenul limită de depunere a ofertelor fiind 30 septembrie. Pentru a nu perturba activitatea școlară a copiilor, am decis ca în acest an să-i mutăm pe cei din clasele primare și gimnaziale la Gherteniș și Berzovia, iar pentru preșcolari am închiriat două containere, pe care le-am unit. Sunt condiții bune, le-am aranjat, arată bine, ele au venit și cu convector de căldură, deci nu vor fi probleme până anul viitor în toamnă când va fi școala gata.”, a declarat primarul comunei Berzovia, Mircea Ion Serafin.

Edilul așteaptă un răspuns favorabil și pentru școala din Berzovia, solicitarea de finanțare pentru modernizarea clădirii aflându-se atât la Compania Națională de Investiții (CNI), cât și la Administrația Fondului de Mediu (AFM).

Așteptăm răspuns din două părți, vedem cine ne acceptă primii. Chiar săptămâna trecută am fost la CNI. Sunt promisiuni că anul viitor vor scoate la licitație proiectarea și execuția, dar până nu vezi, nu crezi. La AFM, proiectul l-am depus pe acea măsură de eficientizare energetică a clădirilor. Am fost și la ei să întreb de proiect, și mi s-a spus că, momentan, evaluarea proiectelor este oprită în detrimentul celor cu panouri fotovoltaice. Deci, nu ne rămâne decât să așteptăm.”, a concluzionat edilul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/