Timișorenii sunt invitați să contribuie la o „arhivă” încărcată de emoție. Totul face parte din proiectul „Memoriile Cetății”, aflat la ediția a II-a.
Pentru că istoria se clădește și prin viu grai, se caută fragmente de amintiri din perioada trăită sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, dar și din zilele Revoluției izbucnite la Timișoara. Totul, în cadrul unei noi ediții a proiectului „Memoriile Cetății”, desfășurat sub amprenta Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.
Proiectul numit „Memoria revoluției tale” va fi o arhivă a memoriei colective ce va reuni laolaltă fragmente de amintiri. Așadar, timișorenii sunt invitați să scrie despre acele amintiri care păreau uitate: despre cum era viața obișnuită pe atunci, cum și cu ce se jucau copiii, cum se distrau adulții, despre sentimentele din zilele Revoluției sau despre zvonurile care circulau pe atunci. „La 30 de ani de la Revoluție vrem să readucem în memoria colectivă mai mult decât evenimentele din acele zile. De aceea, «Memoria revoluției tale» va reflecta amintirile, poveștile personale care nu se regăsesc neapărat în cărțile de istorie, dar care surprind atmosfera vremurilor de atunci.”, a declarat Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.
Textele selectate vor fi publicate pe o platformă online, dar și într-un catalog tipărit. De asemenea, cărți poștale realizate la Muzeul Consumatorului Comunist ce înfățișează obiecte din Epoca de Aur vor circula prin cartierele din Timișoara în aceste zile, în cadrul proiectului „Memoriile cetății”. Ele marchează aniversarea Revoluției, funcționând ca un element nostalgic care reactivează memoria colectivă. Locuitorii orașului Timișoara și nu numai își pot trimite poveștile pe adresa de e-mail: memoriilecetatii@timisoara2021.ro, cu subiectul: „Memoria revoluției tale”, până în 20 octombrie.