Se asfaltează drumurile agricole la Constantin Daicoviciu

La Constantin Daicoviciu sunt în desfășurare lucrările de asfalatre a unor drumuri vecinale care să ajute agricultorii să ajungă la terenurile din proprietatea personală fără a mai circula pe Drumul European E 70.

Primarul comunei, Daniel Boambeș, anunță că în aceste săptămâni continuă lucrările din cadrul proiectului de asfaltare a 9,5 km drumuri vecinale și chiar dacă fondurile europene s-au pierdut pentru acest proiect, se investește de la bugetul de stat și bugetul local al comunei:

Asfaltările se vor efectua pe traseul Zăgujeni-Balastieră-Drum European. Se va evita circulatia utilajelor agricole pe Drumul European. Deși am pierdut o finanțare europeana de 1 milion de euro din cauza neaprobării, în 4 ședințe de Consiliu Local, de către consilierii locali din opoziție, acum acest proiect se realizează prin fonduri de la bugetul de stat, cu cofinanțare de la bugetul local.”, a menționat Daniel Boambeș.

În replică, Lucian Călțun, consilier local, ne-a declarat că s-a pierdut finanțarea europeană din cauză că primarul nu a avut majoritate în Consiliul Local, însă, dacă edilul încerca să le prezinte documentele tehnice ale proiectului și aleșii locali erau în cunoștință de cauză, atunci poate și-ar fi dat votul.

Călțun mai adaugă că este o practică a primarului de a nu pune la mapa consilierilor documentele justificative pentru proiectele pe care le inițiează, drept care de mai bine de un an de zile grupul de consilieri nemulțumiți a început să sesizeze toate instituțiile abilitate pentru a controla modalitățile în care se concretizează proiectele de investiții de la Constantin Daicoviciu, mai ales cele care vizează realizarea de drumuri și alte construcții.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/