Se aruncă deja cu noroi! De pe Drumul Județean 572 Fizeș – Berzovia, în curtea vicepreședintelui Popovici!

Nici n-a oficializat hotărârea de a candida pentru șefia Consiliului Județean Caraș-Severin că se și vede discreditat de „cei pe care îi deranjează de vreo 4 ani”. Liderul județean PMP Ionuț Popovici pune actele pe masă, actele unei afaceri care a rămas la stadiul de proiect, dar care acum e folosită electoral!

După ce în 2016 a hotărât cine conduce administrația publică județeană, Popovici se pregătește să joace un rol chiar mai important în 2020. Asta o știu și adversarii săi politici, spune președintele PMP Caraș-Severin, motiv pentru care ar fi început împroșcatul cu noroi. Popovici se referă la faptul că în spațiul public s-a făcut recent legătura între o lucrare de reparații și modernizare pe Drumul Județean 572 Fizeș – Berzovia de către firma Max Agro Center, a fraților Zifceak, și o afacere pe care el o pregătise la un moment dat cu o altă societate a acestora. Vicele CJ nu a făcut niciodată un secret din faptul că e acționar într-o firmă de construcții, dar spune că a stat departe de contracte cu administrația județeană. „Am vrut să evit orice stare de incompatibilitate, orice fel de afacere care ar fi putut da naștere unor discuții, unor speculații. Am avut grijă ca orice tranzacție, fiecare act să fie autentificat de notar, ca totul să fie transparent”, spune Ionuț Popovici.

Cu toate acestea, numele său a fost lipit de lucrarea de pe DJ 572, unde s-ar fi turnat asfalt direct peste noroi. În primă fază, văzând câteva imagini trimise de oameni de la fața locului, Popovici a reacționat dur: „Nu se poate așa ceva! Astfel de lucrări nu vor fi acceptate la plată!” I s-a explicat ulterior că noroiul provenea de la praful de piatră udat din belșug de o ploaie torențială. Lucrarea respectivă e făcută de una dintre firmele familiei Zifceak. Cu frații Zifceak, Popovici gândise o asociere cu ceva timp în urmă. De aici și speculațiile. Liderul PMP Caraș-Severin susține că este doar o speculație cu iz ilectoral.

„În calitatea mea de vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, nu am în subordine achizițiile, am alte atribuții. Eu nu am semnat niciun contract de lucrări, de niciun fel. Nu am participat și nu particip la nicio recepție. E total tendențios”, a precizat Ionuț Popovici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/