Pentru proiectele finanțate de Guvern prin PNDL, la Oțelu Roșu au fost parcurse procedurile premergătoare organizării licitațiilor.
Contractul pentru asfaltarea străzilor în Oțelu Roșu a fost semnat, anunţă primarul Luca Mălăiescu. „Valoarea contractului este de 3.300.000 de lei. Deja suntem în procedura de licitație, imediat în luna ianuarie, după sărbători, se va finaliza această procedură de scoatere pe SEAP și vom aștepta să vedem câți constructori vor cumpăra caietele de sarcini. Astfel, sperăm ca în luna mai să înceapă lucrările”, precizează Luca Mălăiescu.
Cea de-al doilea proiect, de construire a unei grădinițe a fost un pic amânat, specifică edilul orașului. „Am primit un pic mai târziu proiectul și s-au întârziat lucrurile, dar urmează să începem și aici procedurile și, cu siguranță, vom recupera acest deficit de circa două-trei săptămâni, iar în primăvară ne apucăm de lucrări”, menționează Mălăiescu.