Se aplică sau nu coeficientul de calcul al salariilor din Primăria Caransebeș și pentru funcțiile contractuale?

Consilierul social-democrat Florin Bogdea s-a ținut de cuvânt și vine cu propunere în ședința de Consiliu Local de miercuri, 27 februarie, pentru echitate în salariile angajaților Primăriei Caransebeș.

Florin Bogdea este inițiatorul proiectului de hotărâre privind modificarea anexelor la HCL nr. 171/28.07.2017, în sensul că coeficienții de grad 0 la funcțiile contractuale de execuție pe grade și trepte profesionale să fie egali cu coeficienții funcțiilor publice de execuție.


Reamintim că, în ședința din luna ianuarie, aleșii locali ar fi trebuit să aprobe proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr. 306/29.12.2017 și HCL nr. 171/28.07.2017 privind salariile de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate și permanent al primarului municipiului Caransebeș, precum și a instituțiilor și serviciilor subordonate Consiliului Local Caransebeș. Proiectul de hotărâre a fost retras de pe ordinea de zi în urma disputelor consilierilor care mergeau pe două fronturi: o dată că proiectul nu ar fi trebuit supus la vot din moment ce este lege, iar al doilea aspect adus în discuție de consilierul Bogdea – diferențierile salariale în funcție de coeficientul aprobat tot de consilieri în 2017, care se înmulțește cu salariul minim pe economie. Atunci Florin Bogdea a promis că va veni cu un proiect de hotărâre pentru reglementarea acestei probleme, pentru ca nu doar angajații din funcțiile de conducere să aibă salariul majorat, ci și cei contractuali.

Interesant dacă se va aproba acest proiect de hotărâre, ținând cont că va duce la creșterea bugetului de cheltuieli salariale, și așa mare, din primărie, iar majoritar în Consiliul Local este grupul PNL.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/