Ședința Consiliului Local Caransebeș a fost amânată cu aproape o oră pentru a permite validarea de urgență a unei investiții private în municipiu!
Respins la ședința trecută, un proiect de hotărâre care făcea referire la acordarea avizului pentru Planul Urbanistic de Detaliu pentru o investiție într-o sală de evenimente la ieșirea spre Timișoara nu s-a aflat astăzi nici măcar pe Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Caransebeș. Omul de afaceri în cauză a venit într-o fugă în sala de ședințe scandalizat de faptul că i se pun bețe-n roate. Înainte de reunirea plenului a aflat însă că inițiatoarea proiectului a depus la Consiliul Local solicitarea abia ieri, astfel că nu a fost timp necesar pentru întocmirea referatului și avizul comisiei de specialitate.
Acuzat că ar pune piedici investiției prin întârzierea punerii în discuție a PUD-ului, viceprimarul Marius Isac a chemat de urgență angajații Compartimentul de Urbanism pentru e explica situația. Până la urmă, executivul Primăriei a căzut de comun acord ca toți cei implicați pentru rezolvarea acestei situații să se retragă jumătate de oră și să întocmească documentația necesară astfel încât proiectul să fie introdus pe Ordinea de zi. Lucru care s-a și întâmplat. A urmat votul unanim pentru aprobarea proiectul de hotărâre. Primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, ne-a declarat că, normal ar fi ca aceste regulamente de urbanism să înlesnească activitatea investitorilor, care lucrează mai repede, având fonduri private, și sistemul de eliberare acte ar trebui să fie mai rapid.