Sculptură de patru metri, pe Bastionul Maria Theresia

3

The Middle Way, lucrarea sculptorului Bogdan Rață, a fost expusă pe corpul C al Bastionului Maria Theresia din Timișoara. 

Lucrarea este realizată din rășină sintetică, în culoarea roșu Liverpool și are patru metri înălțime. A fost prezentată în premieră în programul Moving Monuments, curatoriat de Cosmin Nasui, la Independents Liverpool Biennial 2014. În acest context, a fost expusă până în 2016 în faţa clădirii St. George’s Hall în insula muzeelor din Liverpool, parte a Patrimoniului mondial UNESCO.

În 2016 sculptura a fost instalată în Piața Milenium din Baia Mare, în centrul istoric al orașului. Un an mai târziu, a fost expusă în fața primăriei din Cascais, în cadrul programului 12 capitole ale creativităţii româneşti, desfăşurat în Portugalia și organizat de Ambasada României și ICR Lisabona, iar în 2018 a fost mutată la Porto, în fața Casei da Música, creația celebrului arhitect Rem Koolhaas, devenită unul dintre cei mai puternici poli culturali ai orașului.

În Ucraina, sculptura a fost instalată prima dată în septembrie 2018, în centrul orașului Kiev, pe bulevardul Taras Șevcenko, iar mai apoi, anul următor, în orașele Mîkolaiv și Dnipro.

Amplasarea lucrării în Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, va sublinia ideea de unitate multiculturală a orașului, „sculptura monumentală devenind un pin ce va marca spațiul urban și piața din fața muzeului în relație directă cu celelalte orașe și instituții din Europa unde lucrarea a fost expusă anterior”, a spus artistul care a creat-o.

1

„La invitația Independents Liverpool Biennial 2014 am cioplit sculptura monumentală The Midlle Way, prezentată la bienală în faţa clădirii St George’s Hall, fosta judecătorie a orașului Liverpool. Supradimensionând o mână ce are atât partea dreaptă, cât și cea stângă a palmei (vopsită în roșu, culoarea orașului Liverpool, Capitală Europeană a Culturii în 2008), am intrat în dialog cu atmosfera neoclasică și funcția inițială a clădirii, sculptura făcând aluzie la conceptele de bine – rău, viață – moarte, stânga – dreapta, echilibru – expansiune. Pe parcursul următorilor ani, lucrarea The Middle Way a fost prezentată în cadrul programului Moving Monuments (curatoriat de Cosmin Nasui) în diferite locaţii din Europa, schimbându-şi hermeneutica în funcţie de contextul în care a fost expusă. (…) În iarna anului 2021, The Middle Way s-a întors la Timișoara și am revopsit-o împreună cu elevii Liceului de Arte în culoarea roșie inițială, în cadrul workshop-ului Sculpturille viitorului, la Kunsthalle Bega.”, a declarat sculptorul Bogdan Rața

Bogdan Rața (n. 1984) este sculptor, Conferențiar la Facultatea de Arte și Design Timișoara, co-fondator Kunsthalle Bega și inițiator al Bibliotecii Pavilion. Este doctor în arte vizuale cu o teză susținută la Universitatea de Vest despre „Noile materiale în sculptura contemporană”. A avut expoziții personale la Slag Gallery, New York; Galeria Farideh Cadot, Paris; Muzeul Național de Artă Contemporană, București; Nasui Collection & Gallery, București și Fundația Calina, Timișoara. A participat printre altele la 4 Moscow Biennale of Contemporary Art, Independents Liverpool Biennial, 55 Venice Biennale, 10 Manifesta Sankt Petersburg și la a 8-a ediție Bucharest Biennale.

Lucrarea The Middle Way a fost adusă la Timișoara la inițiativa Muzeului Național al Banatului, în parteneriat cu Fundația Herczeg, Fundația „Societatea de Istorie și Arheologie din Banat” și cu sprijinul Constructim S.A.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/