Sculptori din 11 ţări vin la Caransebeş

Simpozionul Internaţional de Sculptură în Marmură Caransebeş 2012 se preconizează a fi şi anul acesta unul de succes. Etapa de selecţie a artiştilor care vor participa la ediţia din iulie s-a desfăşurat ieri la sediul primăriei Caransebeş. Sculptori din India, Insulele Canare, Kenya, SUA, Chile sau Thailanda vor veni în această vară la tabăra din oraşul de pe Timiş şi Sebeş.

Peste o sută de artişti din întreaga lume au aplicat pentru ediţia din acest an a Simpozionului Internaţional de Sculptură în Marmură Caransebeş 2012. Etapa de selecţie s-a derulat ieri, la sediul municipalităţii din capitala gugulanilor, în prezenţa mai multor reprezentanţi ai primăriei, în frunte cu primarul Marcel Vela, dar şi ai instituţiilor de cultură şi mass-media, alături de coordonatorul manifestării culturale, Eugen Petri. Din multitudinea de lucrări primite, organizatorii s-au oprit în cele din urmă la 15 proiecte, din care 12 vor fi realizate în tabăra din această vară.

Potrivit primarului Marcel Vela, cu cele 12 lucrări se va ajunge la un total de 33 de sculpturi în marmură, tot atâtea câte există deja în Parcul Teiuş, realizate însă din lemn. “33 reprezintă şi vârsta Mântuitorului, un simbol al creştinătăţii şi ne-am gândit să închidem un ciclu la această cifră. Sculptorii selectaţi sunt de pe aproape toate continentele, Asia, Africa, America de Sud, America de Nord, Europa, oameni care au prezentat un portofoliu deosebit şi care sperăm să fie, în această vară, oaspeţii noştri şi să realizeze lucrări importante, care vor întregi patrimoniul cultural al Banatului de Munte dar şi spaţiul urban şi edilitar al cetăţii spirituale a Caransebeşului”, a spus edilul de pe Timiş şi Sebeş.

Ediţia din acest an este cea de-a treia în marmură şi are un nivel şi mai ridicat decât anterioarele, astfel că simpozionul se înscrie în rândul manifestărilor de profil de talie internaţională. Potrivit sculptorului Eugen Petri, ediţia din acest an are un caracter cosmoplit şi se înscrie într-un concept de artă monumentală decorativă, abstractă şi cu mesaj. “Nu este artă realistă, nu este artă conceptuală, noi lăsăm la libera alegere a artistului, este o artă modernă, cu foarte multe simboluri şi trimiteri. Cei care au fost selectaţi în acest an vin din culturi total diferite şi mai ales cu concepţii diferite vizavi de arta monumentală”, a precizat acesta.

Artiştii selectaţi în acest an provin din ţări precum India, Rusia, Insulele Canare, Kenya, SUA, Chile, Thailanda, Ucraina, Italia, Bulgaria, România şi se vor întâlni la Caransebeş în perioada 18 iunie-18 iulie. Potrivit organizatorilor, aceasta va fi ultima ediţie în marmură, urmând ca, pentru anii viitori, să se orienteze spre alte roci, dar şi spre metal, mai ales reciclabil, care poate fi recompus în adevărate opere de artă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/