Scrisoarea Elenei Lasconi, ca și cum Felix Borcean i-ar scrie lui Donald Trump!

felix borcean (3)

Felix Borcean este de părere că USR ar trebui să se călească și să depășească nivelul de arătat cu degetul. Asta dacă vrea să fie un partid protagonist pe scena politică!

Discuțiile despre formarea unui guvern din forțele europene nu au reușit să creeze un pol împreună cu USR. Prețedintele PSD Caransebeș, Felix Borcean, consideră că liderii USR nu au avut cea mai fericită prestație, chiar și când Elena Lasconi urma să se înfrunte unu la unu cu Călin Georgescu a tot exagerat prin modul în care a încercat să atragă electoratul. Mai mult, dacă primarii Câmpulungului și Caransebeșului trimiteau două scrisori către Donald Trump în aceeași zi, aveau aceeași speranță să primească un răspuns.

„O spun cu tot respectul pentru un primar, până la urmă, un primar cam de nivelul municipiului Caransebeș. Elena Lasconi n-a avut o prestație de apreciat în perioada cât încă se prefigura un tur 2. În condițiile în care toată lumea o susținea, toată lumea pozitivă, partea bună a spectrului politic, aproape toată presa o susținea și cu toate astea avea niște apariții televizate exagerate, după părerea mea. Să vii toată ziua cu ie, cu cruce, adică să încerci să transmiți subliminal niște lucruri în condițiile în care tu erai cea apreciată și susținută și nimeni nu îți punea bețe în roate și să ai tot felul de manifestări care au ajuns să-i enerveze până și pe cei mai înfocați susținători ai săi. Scrisoarea aceea mi se părea o gogomănie, adică se uită Donald Trump, cine e Elena Lasconi. E ca și cum i-aș trimite eu lui  Donald Trump o scrisoare”, a declarat Felix Borcean la Express Live.

Useriștii au trebui să se gândească mai bine dacă vor să fie protagoniști pe scena politică sau se mulțumesc la arătatul cu degetul din opoziție, consideră Borcean. Altfel, electoratul îi va taxa mult mai serios la alegeri.

„Cred că USR-ul ar putea să se călească puțin din punct de vedere politic alături de partide care înțeleg politica. Eu mă pun în locul lor, pentru că și eu am trecut prin perioada aceasta, eram foarte expresiv, foarte virulent, impulsiv în unele momente, dar politica e ca un joc de șah, nu e un box, cum spunea și Nelu Popa. Dacă nu intri în jocul acesta politic și nu capeți experiență, e ca la fotbal, dacă nu ai meciuri în picioare, nu ai cum să fii un protagonist adevărat pe scena politică. Vei fi doar cel care arată cu degetul, cel care strigă de pe margine, dar care nu are o implicare efectivă și atunci rămâi doar la nivelul de «te-ai născut talent și ai murit speranță». Și electoratul taxează pentru că USR-ul și, în general forțele de dreapta, au un electorat foarte elevat, dar și nerăbdător în același timp”, a comentat social-democratul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/