Prioritare în noul an pentru autoritățile locale din Bocșa sunt investițiile la unitățile de învățământ. Noile proiecte implementate, fără de care școlile bocșene s-ar duce la fund, vor ridica învățământul din oraș la standarde europene.
Anul a început în forță la toate unitățile școlare din oraș. Cele mai multe lucrări vor fi demarate la corpul secundar al instituției, acolo unde elevii învață și se dezvoltă în condiții care lasă de dorit. Acest lucru a atras atenția autorităților locale și, tocmai de aceea, începutul anului a adus schimbări majore la acel corp de clădire. Cea mai mare investiție făcută acolo a fost montarea unei centrale de încălzire performante, ultramoderne, care va rezolva problema a aproape 200 de copii care își desfășurau activitatea încălzindu-se la cuptoare vechi, pe lemne. Pe planul de investiții la corpul B al liceului se numără și lucrările de înlocuire a acoperișului.
„Anul 2014 a început în forță în liceul nostru. La Corpul B s-au început cu data de 3 ianuarie lucrările la montarea unei centrale performante, care s-ar putea să fie unică în țară”, a menționat Florentin Lupulescu, directorul instituției.
În ceea ce privește corpul principal, în care cei mai mulți liceeni își desfășoară activitatea, planurile de investiții sunt multe. În primul rând, se are în vedere schimbarea ferestrelor vechi cu unele noi, din termopan. Mai mult decât atât, fondurile din bugetul local vor acoperi și izolația exterioară a clădirii, precum și reabilitarea fațadei.
Conducerea Liceului „Tata Oancea” are în vedere și deschiderea unui magazin alimentar în incinta instituției, pentru ca elevii să nu mai fie nevoiți să părăsească curtea școlii pentru a-și cumpăra de mâncare.
Și liceul Tehnologic, alături de Școala Generală Nr. 1, pe agenda noilor investiții
La finalul anului 2014, toți elevii bocșeni se vor putea lăuda că învață în condiții europene. Pe lângă Liceul „Tata Oancea”, autoritățile locale au avut în vizor și alte două unități școlare, cu o importanță ridicată pentru învățământul bocșean.
Liceul Tehnologic a început procesul de reabilitare încă de anul trecut. Atunci, din suma de trei sute de milioane de lei, primită din bugetul local, conducerea instituției a reușit să creeze condiții optime de studiu pentru elevi, prin amenajarea grupurilor sanitare și a coridoarelor. Pentru anul acesta bugetar, conducerea liceului, împreună cu primăria și cu Consiliul Local vor dedica suma de un miliard de lei, primită din bugetul local, pentru reamenajarea acoperișului și înlocuirea țiglei.
Restul reparațiilor pe care unitatea de învățământ le solicită vor fi acoperite, în cea mai mare parte, din venituri proprii. „Ne-am propus ca din venituri proprii să facem amenajări interioare, instalația sanitară, electrică și termică. Din costul standard per elev, vom încerca să formăm un ambient corespunzător pentru elevi și cadre didactice”, a explicat Niculae Șerban, directorul instituției.
Și Scoala Nr. 1 se va bucura de lucrări de reabilitare. La corpul principal de clădire s-au început lucrările încă de anul trecut. Au fost montate deja două treimi din geamurile termopan, iar partea rămasă va fi montată în cel mai scurt timp. De îndată ce ferestrele vor fi înlocuite în întregime, se va investi și în termoizolația exterioară.
De asemenea, la unul dintre corpurile secundare de clădire, izolația a fost deja realizată din anul 2013. Pentru noul an, conducerea instituției are în plan ca acoperișul, vechi de zeci de ani, să fie schimbat în totalitate. Pe lângă fondurile care vor fi alocate din partea bugetului local, unitatea de învățământ se bazează și pe fonduri proprii atunci când vine vorba de lucrările de reabilitare. „Avem bani din costurile per elev. De exemplu, geamurile termopan au fost montate numai din acei bani. Restul geamurilor care mai sunt necesare vor fi puse tot din banii noștri”, a mai explicat Aurel Lungu.