Pe data de 10 septembrie se deschid porțile școlilor din oraș. Pentru acest lucru, unitățile de învățământ au nevoie de autorizație de funcționare.
Din cele 51 de unități de învățământ din oraș, cu sau fără personalitate juridică, doar trei nu au primit încă autorizația de funcționare. Două dintre acestea, Liceul de Artă „Sabin Păuța” şi Colegiul Economic al Banatului Montan nu au treminat încă renovările, drept pentru care vor primi autorizaţia după recepţia lucrărilor de reabilitare, ce se anunță înainte de începerea școlii.
Pe când toate școlile sunt apte pentru a-și primii elevii, una dintre grădinițele reșițene nu va primi deloc această autorizație. „Singura unitate care nu va avea autorizaţie de funcţionare din cauza lipsei de apă şi canalizare este, la fel ca în anii anteriori, Grădiniţa din Moniom, unde funcţionează o grupă de 14 preşcolari”, declară Ildiko Szendrei, purtător de cuvânt al Primăriei Reșița.