Elevii de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” învață să supraviețuiască în natură, dar și în centrele urbane agglomerate, alături de colegii lor din Italia, Polonia, Grecia și Turcia. Proiectul va demonstra cât sunt aceștia de descurcăreți în natură.
Pentru că în ziua de astăzi noua generație știe cum să se descurce în natură doar în mediul virtual, pe calculator sau printr-o aplicație pe telefon, Liceul Teoretic „Mircea Eliade” a lansat un program prin care se dorește reîntoarcerea și reinițierea școlarilor în mediul natural. Astfel, în această săptămână, oaspeții sicilieni, polonezi, greci și turci au sosit la Reșița și urmează să plece împreună pe trasee turistice din județ, să învețe să facă focul, să pună cortul sau tehnici de prim ajutor, toate acestea fiind consemnate într-un Manual de Instrucțiuni nelipsit din bagajul participanților.
„Noi suntem coordonatorii la nivelul Europei ai acestui proiect. Este vorba despre supraviețuirea în mediul natural și în mediul urban, iar scopul este să îi învețe pe aceștia să se descurce și să îi apropie din nou de natură. Îi vom duce să aplice teoria în practică, adică mâine vor merge la Comarnic, unde vor intra în peșteră pe grupe, în timp ce ceilalți vor pune corturile, vor pregăti focurile și vor construi o targă din ce găsesc în natură. Vom lua fiecare dintre elementele din Manualul de Instrucțiuni și le vom pune în practică”, a explicat profesoara Cristina Lerch, managerul proiectului.
Oaspeții sunt mai mult decât încântați de locația aleasă pentru demararea proiectului, în principal pentru firea sociabilă și ospitalieră a românului. „Ni se pare un loc foarte frumos și ne aflăm la al doilea proiect cu România. Elevilor noștri le place foarte mult această țară și când au de ales să meargă undeva în Europa prima opțiune este România, datorită oamenilor prietenoși și ospitalieri”, a declarat Katarlyna Smuklerz, din Polonia. De aceeași părere au fost și cei din Sicilia. „România este un loc fantastic, ne place foarte mult, pentru că ne simțim ca și acasă”, a declarat profesorul Antonio Maurizio Giacalone, din Sicilia.
Proiectul presupune, de asemenea, o plimbare la Sasca Montană, pe un traseu puțin mai dificil, unde vor recunoaște marcajele turistice și vor folosi busola pentru orientare. Vineri se vor duce pe Semenic, de unde vor coborî pe traseul turistic până în Văliug, porțiune în care vor culege ciuperci și plante. Ajunși la destinație, împreună cu profesorii și după un dicționar de plante și ciuperci creat special pentru ei, vor încerca să stabilească ce este comestibil și ce este otrăvitor.
Proiectul Comenius poartă numele de „Survival Skills in Today’s world” (Tehnici de Supraviețuire în lumea de astăzi), un parteneriat multilateral realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului de Învățare pe tot Parcursul Vieții.
Foto Bear Grylls: jaunted.com