Şcoala primară şi grădiniţa din Vrăniuţ încă aşteaptă autorizaţia de funcţionare

Preșcolarii și elevii din Vrăniuț, sat aparținător comunei Răcășdia, s-au putut bucura, la începutul anului școlar, de condiții decente în cadrul unităților de învățământ în care își desfășoară activitatea, reprezentanții UAT-ului reușind, pe parcursul vacanței de vară, să aducă îmbunătățiri semnificative clădirilor. Tot ce mai rămâne este ca DSP Caraș-Severin să elibereze autorizația de funcționare, următorul pas, după cum a anunțat primarul Mircea Ilie Lechici, fiind reabilitarea în întregime a celor două clădiri, fie printr-un program guvernamental, fie prin intermediul fondurilor europene.

Din pricina intabulărilor, școala primară din Vrăniuț nu a putut fi supusă unor ample intervenții de reabilitare/modernizare, marea problemă în acest caz referindu-se la faptul că unitatea de învățământ nu aparținea administrației publice locale. Întrucât în vara acestui an Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a acceptat transferul școlii din Vrăniuț de la numărul 104 la 106, aceasta fiind până nu demult lipită de biserică și în administrarea Ministerului Educației, edilul-șef al comunei de pe Valea Carașului a vorbit despre toate eforturile care au depuse pentru a le crea celor 38 de micuți condiții decente de studiu cu ocazia anului școlar 2020-2021, precum și despre planurile de viitor în acest caz:

„Spre bucuria noastră, am reușit să intabulăm școala din Vrăniuț pe Primărie. Având în vedere că am primit acceptul pentru transfer, în lunile de vacanță, am reușit să achiziționăm trei grupuri sanitare pe care le-am și montat. De asemenea, am racordat școala la apă, am cumpărat un boiler și acum școala de la Vrăniuț are apă caldă, apă rece, dar și grupuri sanitare pentru fete, băieți și cadre didactice. Cu ajutorul fondurilor de la bugetul local am reușit să transformăm unitatea de învățământ într-o școală cât de cât decentă (parchet igienizat, lăcuit, gresie pe coridoare, zagrăveli etc). În momentul de față, am înaintat către DSP documentele necesare autorizării, așteptând ca, în timpul cel mai scurt timp, să putem funcționa în condiții de legalitate. Totodată, preocuparea noastră majoră rămâne reabilitarea în întregime a unităților de învățământ, fie cu ajutorul fondurilor europene, fie cu sprijin de la Guvernului României.”, a explicat, pentru expressdebanat.ro, Mirco Ilie Lechici, primarul comunei Răcășdia.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/