Școala din Comorâște își așteaptă reabilitarea

scoala comoraste 2

Unitatea de învățământ a fost introdusă la finanțare de administrația locală în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Pentru reabilitarea obiectivului este nevoie de peste 100.000 de euro.

Primarul comunei Forotic, Alexandru Sporea, a anunțat că cererea de finanțare pentru modernizarea școlii din Comorâște a fost depusă pe PNRR – Componenta 10 – Fondul local, Runda 2, prin care se pot accesa bani europeni și pentru reabilitarea moderată a clădirilor publice.

„Am depus cerere pentru reabilitarea și modernizarea școlii primare din Comorâște prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Runda 2. Documentație a fost depusă în 14 octombrie, prima zi când s-a deschis linia de finanțare. Valoarea proiectului este de circa  170.000 de euro.”, a anunțat primarul comunei Forotic.

Proiectul depus pentru școala primară din Comorâște vizează lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, a sistemului de încălzire și a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu, precum și lucrări de instalare, reabilitare, modernizare a sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică, pentru asigurarea calității aerului interior, de modernizare a instalațiilor de iluminat, dar și de instalarea de sisteme de management energetic integrat pentru clădiri.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

FOTO: PRIMĂRIA FOROTIC

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/