SCM Timișoara, învinsă de baschetbaliștii din Craiova în ultimele secunde

Echipa de baschet de la SCM Timișoara au pierdut cu 74-73 meciul jucat cu SCM U Craiova, ultimul din prima parte a grupei A. Partida a fost una echilibrată pe tot parcursul celor 40 de minute și s-a terminat cu reproșuri ale bănățenilor la adresa arbitrului Podar, pentru că nu a dat fault la căderea din ultimele secunde a lui Vukosavljevic.

Din primul sfert, cele două echipe au fost alternativ la conducere, fără ca vreuna să se poate desprinde la mai mult de două posesii. După 14-13 pentru gazde în primul sfert, meciul a continuat la fel și în următoarele zece minute. La pauză, scorul a fost de 35-35, și nici după trecerea pe la cabine, niciuna dintre cele două formații nu s-a putut desprinde decisiv. Sfertul trei s-a terminat cu 50-51, dar după ceva efort, Timișoara a preluat conducerea în ultimele minute. Insuficient, deoarece oltenii au revenit pe finalul fragmentat cu aruncări libere și time-out-uri. La ultima aruncare, timișorenii au cerut fault la căderea lui Vukosavlejvic, invocând o decizie de acest gen la o altă „capcană” asupra unui jucător al craiovenilor.

Vladan Vukosavlevic a fost cel mai bun marcator al Timișoarei din nou, cu 26 de puncte, urmat de Randolph, cu 15 puncte, Pesakovic, cu 12 puncte, Baciu, cu 8 puncte, Komatina, cu 7 puncte, Diculescu, cu 3 puncte, și Brown, cu 2 puncte. Cu 21 de puncte, Curry a fost cel mai marcator al Craiovei, urmat de Gajovic și Boone, cu 14 respevtiv 12 puncte.

Restanțele salariale cântăresc greu la tot clubul SCM

Miodrag Perisic a spus că elevii săi meritau victoria și nu a uitat să pomenească restanțele salariale. „Am trecut printr-o perioadă grea în ultimele 10-15 zile. Am încercat să stăm concentrați și să facem și a treia victorie consecutivă. Cu toate problemele noastre, părerea mea e că nu avem același statut ca alții. Nu trebuie să avem unul special, dar nu suntem priviți 100% ca ceilalți. Acest fault cu 3 secunde înainte de final… Nu știu sigur, dar nimeni nu fluieră la Cluj, nimeni nu fluieră la Sibiu, la Oradea, dar la noi se poate. Iar acolo a fost ceva ce nimeni nu a văzut, fault la contactul a doi jucători. Am început sfertul al treilea bine, am avut un avans de 4 puncte. Pe tranziție era Komatina la lay-up, a fost blocat, dar mingea era în cădere. Erau 6 puncte, era pentru moral. Iar apoi, imediat am primit 3 puncte. Nu vreau să spun că jucăm ceva special, a fost un meci greu. Am primit peste 70 de puncte. Ne-a fost greu să ne concentrăm în ultimele 10-15 zile, pentru că avem probleme. Dar am jucat bine în apărare, iar dacă eram mai relaxați, jucăm bine și în atac. Cred că merita să câștigăm. Noi am fost 80-90% concentrați în ultimele săptămâni din cauza problemelor”, a spus antrenorul Timișoarei.

Aleksandar Todorov a recunoscut că oltenii nu au jucat bine, dar e fericit că jucătorii săi au dat dovadă de caracter. „Eu sunt mulțumit că am câștigat. Este o victorie pe care nu o vor obține toți adversarii noștri. Nu sunt convins dacă va mai câștiga cineva aici. E bine să termini prima parte de sezon cu cinci victorii și un meci pierdut. Nu am jucat bine astăzi. Probabil după meciul de la Cluj a fost cel mai slab al nostru din cele șase. Dar îmi felicit jucătorii, și-au arătat caracterul. Și când nu jucăm bine, câștigăm. A fost un meci strâns, au fost multe schimbări de lider. Timișoara a condus timp de 14 minute, noi, timp de 17. Oricine ar fi câștigat, era meritat. Noi cu această victorie ne-am securizat poziția în Top 6, deși mai avem opt meciuri de jucat. Mai avem lucruri de îmbunătățit. Dar am câștigat cu un adversar bun, cu jucători străini buni, români buni, și chiar dacă nu am jucat bine, asta mă face fericit. Când nu merge jocul bine, și nimic nu a mers ca planificat, atunci se vede caracterul. Prefer o victorie urâtă decât o înfrângere frumoasă”, a mai spus bulgarul.

Programul naționalei întrerupe campionatul, dar Timișoara va juca tot acasă următorul meci, în 3 decembrie, cu Oradea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/