SCM Poli Timișoara a bifat patru mutări importante pentru viitorul sezon: trei transferuri și prelungirea contractului lui Fenici. Violeții se gândesc și la titlu!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

SCM Poli Timișoara a anunțat mutările pentru sezonul viitor, unul în care în echipa de handbal a Timișoarei vor evolua Mohsen Babasafari, Ramon Șomlea și Robert Năstăsie, cu „cireașa de pe tort”, prelungirea contractului lui Cristian Fenici. Marea bilă neagră este cadrul ales pentru a transmite informațiile de interes, cu o nouă conferință pe holurile sălii, în întuneric și zgomotul antrenamentului echipei de baschet. La sală există o sală special construită pentru conferințe, dar pe care secția de handbal a transformat-o cu de la sine putere în sală de vizionări, deși jurnaliștii au cerut în repetate rânduri revenirea la utilizarea inițială a sălii.

SCM Poli va păstra pentru viitorul sezon tot lotul, cu excepția lui Alin Șania, care pleacă de la Timișoara. Acest lucru este posibil în ciuda noilor criterii pentru străini impuse de federație, care însă nu se aplică jucătorilor deja sub contract. Deocamdată, Poli a parafat trei transferuri. În poartă vine iranianul Mohsen Renani Babasafari, în vârstă de 32 de ani, care în cariera sa trecut pe la Tatabanya, în Ungaria, Goztepe, în Turcia, și CSA Steaua, pentru care mai evoluează sezonul acesta. Pe posturile de coordonator și inter stânga clubul l-a adus pe Ramon Șomlea, în vârstă de 25 de ani și care a jucat la U Cluj, HCM Constanța și CSM București. Pentru postul de extremă dreapta a venit Robert Năstăsie, tot de 25 de ani. Format la LPS Banatul, timișoreanul a jucat ca senior doar pentru CSM Focșani.

Cristi Fenici, aproape o carieră întreagă în Banat

Cristian Fenici a semnat un nou contract cu Poli, pentru trei sezoane. Coordonatorul născut la Buziaș a jucat toată cariera în Banat, la UCMR Reșița și Poli, cu excepția unui sezon petrecut la Bacău. Odată cu semnarea noului contract, care se va încheia când Fenici va avea 36 de ani, cel mai probabil jucătorul se va retrage de la echipa alb-violetă. „Sunt foarte bucuros că pot să continui la Timișoara și să rămânem același colectiv care a demonstrat în ultimul an că e un colectiv puternic. Toți băieții au dat tot timpul ce au avut mai bun pentru echipă și mă bucur că pot continua la Timișoara. Timișoara este casa mea, aici mă simt cel mai bine și aici simt tot ce mișcă. Sunt foarte bucuros și onorat că am această posibilitate de a continua la nivel înalt și, de ce nu, în viitoarele sezoane să aducem o medalie la Timișoara. Tot timpul în ultimul an am avut rezultate notabile și orice echipă știe că are meci greu când vine la Timișoara”, a declarat Fenici.

untitled design set 970x90 px

Se mai negociază transferuri

Antrenorul Pero Milosevic a explicat strategia de transferuri și a spus că Poli mai vrea să aducă un pivot român, cu talie. „Cel mai important e că va continua căpitanul și își va termina cariera aici. În locul lui Kocic (n.r. plecat din iarnă) va veni Babasafari, alt portar de talie, în locul lui Șania a venit Șomlea, iar cu Furak avem ideea de-al împrumuta ca să joace mai mult, cum am făcut-o cu Vîlceanu, sau să rămână la echipa a doua, pentru că aici i-ar fi greu să prindă echipa. De aceea am mai adus o extremă. Nu e niciun secret că mai căutăm un pivot de talie, pentru atac și apărare. E foarte greu, dar prima opțiune e să aducem din România”, a precizat antrenorul echipei.

Managerul sportiv Dan Dumitru a spus că toți noii jucători au fost convinși ușor. „Nu au fost greu de convins. Cu toți am încheiat foarte repede contractele. Toți și-au dorit să facă parte din acest minunat colectiv”, a precizat Dan Dumitru, care a propus federației ca alternativă la obligativitatea jucătorilor cu vârsta cuprinsă între 21-23 de ani să fie înscrierea unei echipe a doua. Pentru sezonul viitor, Poli speră să atace chiar titlul. „Chiar văd posibilă atacarea podiumului și chiar campionatul”, a declarat președintele secției de handbal Ioan Doboși.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/