SCM Poli a cedat și cu Steaua în Liga Zimbrilor. Antrenorul timișorenilor, trimis în tribună

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Handbaliștii de la SCM Poli au pierdut cu 24-22 la Chiajna, contra celor de la CSA Steaua București. Roș-albaștrii au condus mai tot meciul, dar bănățenii au avut momente de revenire de care ar fi putut profita mai bine. În repriza secundă, Pero Milosevic a primit cartonașul roșu și a fost trimis în tribune.

Meciul a debutat echilibrat, după care gazdele s-au desprins la 5-3 în minutul 9, ajutate de portarul Babasafari și de Ionuț Georgescu, în atac. Cu Milos Orbovic eliminat două minute, Timișoara a scăpat fără gol primit, dar nici nu a marcat în inferioritate numerică. De altfel, bănățenii nu au marcat timp de șapte minute, iar Steaua s-a desprins la 7-3 la jumătatea reprizei. Poli a jucat mai bine ulterior, ajutată și de intervențiile portarului Tcaciuc, și scorul s-a strâns până la 9-8. La pauză s-a intrat cu 11-9, fără ca oaspeții să poată egala.

La reluarea jocului, Steaua a reușit să se desprindă la 15-12 în minutul 38, după un gol marcat de același Georgescu. Timișoara a reușit să revină la jumătatea mitanului. Poli a egalat la 16 și ulterior a condus cu 16-17, după două contraacuri în urma cărora au marcat Cîmpan și Orbovic. Ludovic Varo a salvat și un 7 metri bătut de Gabi Florea, dar la faza respectivă antrenorul Pero Milosevic a fost trimis în tribună pentru proteste. Ulterior, Steaua a revenit și, cu un avantaj de 4 goluri, nu a mai putut fi ajunsă.

untitled design set 970x90 px

Sadoveac a fost cel mai bun marcator al alb-violeților, cu 6 goluri, urmat de Marjanovic, cu 4, Pribanic, Cîmpan și Fenici, cu câte 3 goluri fiecare, Orbovic și Neamțu, 1 gol fiecare. Georgescu a dat 7 goluri în contul Stelei, iar Florea și Slan, câte 6 fiecare pentru gazde.

În etapa viitoare de campionat, Poli are programată o deplasare la Suceava.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/