SCM Poli a cedat în capitală cu CSM București și își ia gândul de la o medalie în campionat

Stiri si publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Handbaliștii de la SCM Poli au pierdut la scorul de 25-21 meciul de pe terenul lui CSM București, al treilea din Seria A a play-off-ului. După ce au câștigat anul acesta Cupa României, alb-violeții rămân doar cu acest trofeu, deoarece în grupă au rămas cu 3 puncte și nu mai au decât șanse minime, matematice, de a mai reintra în lupta pentru medalii. 

Încă din debutul meciului, s-a simțit nervozitatea, mai ales la Poli, care a primit multe eliminări temporare. După un moment din minutul 10, la care timișorenii au avut doi oameni în minus, unul din cauza unei  eliminări de bancă, CSM-ul s-a desprins prima dată la 4-2. De aici, avantajul „tigrilor” a continuat să crească. Poli nu a putut avea vreo reacție, iar în minutul 23, Fenici a primit a doua eliminare temporară. În minutul 29 însă, Sajad Esteki a fost eliminat cu cartonașul albastru, după ce l-a lovit pe portarul Tcaciuc în față, la o aruncare de la 7 metri. Chiar și așa, gazdele au intrat cu 12-7 la pauză.

În repriza secundă, Poli a încercat să se trezească, dar în zadar, deoarece CSM-ul nu a mai putut fi ajunsă, mai ales că echipa lui Pero Milosevic nu i-a avut apți de joc pe Sadoveac și Varo. Pentru Timișoara, Fenici a marcat 5 goluri, urmat de Pribanic și Marjanovic, fiecare cu 4 goluri, Milosevic, cu 3 goluri, Orbovic, cu 2, Dragas, Șania și Cîmpan, cu 1 gol fiecare. Georgievski și Allahkaram Esteki au dat cele mai multe goluri pentru bucureșteni, 5, respectiv 4.

Stiri Timisoara si Resita dacus 05 iulie 2024

SCM Poli va juca din nou joi, 2 mai, acasă, cu Dobrogea Sud Constanța.

untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/