Schimbări la vârful PSD, schimbări în conducerea Consiliului Județean!

Luminița Jivan, președintele PSD Caraș-Severin numit de Liviu Dragnea, le-a confirmat social-democraților cărășeni, la cheful de sfârșit de an, că urmează să schimbe mai mulți șefi de deconcentrate. Chiar și cu alții de la alte partide! 2019 va aduce noutăți însă și în Consiliul Județean!

Primele mutări au avut loc la Direcția Silvică, dar rând pe rând toți „oamenii lui Mocioalcă” vor dispărea de pe funcții. Cel puțin astea sunt socotelile momentului. Excepție ar face, cel puțin deocamdată, Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean. Și asta nu pentru că Luminița Jivan nu și-ar dori să-l execute, ci pentru că aici lucrurile sunt ceva mai complicate. Există destule riscuri și meciul trebuie foarte bine jucat. La Aquacaraș, cărțile sunt făcute pentru Gheroghe Filipescu. La Finanțe urmează să revină Mihaela Nicola. La Prefectură s-ar întoarce subprefect Sebastian Purec, în locul lui Cătălin Hogea. Planurile noii conduceri PSD Caraș-Severin arată altfel decât acum și pentru APIA sau Inspectoratul de Poliție. Aproape sigură este anunțată și debarcarea vicepreședintelui PSD al Consiliului Județean Caraș-Severin, Flavius Nedelcea. În locul acestuia va apărea Anca Pascu, soția fostului primar al Bocșei, Mirel Pascu. Și lista continuă!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/