Schimbări făcute prin Reșița însăși! „Știu ce am făcut patru ani, ceilalți candidați au o misiune mai dificilă”

Un primar își face campanie prin realizările din mandatul său, consideră Ioan Popa. Fondurile europene nu sunt singura sursă pe care se bazează realizările edilului în Reșița. Primarul spune că foarte multe lucruri vizibile au fost făcute din bugetul Primăriei, de la locuri de joacă pentru copii, reabilitarea străzilor, cabinetele stomatologice, căminul unde stau elevii școlii duale până la asfaltarea centurii de la halda de zgură.

Primarul Reșiței este mulțumit de realizările primului său mandat și se oferă să le ușureze misiunea challegerilor săi. Ioan Popa spune că unii dintre contracandidații săi se ambiționează să propună proiecte deja finalizate sau în derulare: „În cazul unui primar în funcție, campania se face patru ani, nu o lună sau două. Dacă nu ai reușit să îți faci o «campanie» în sensul de a construi ceva, nici nu poți să te duci să te mai valideze cineva pentru încă un mandat. La mine, din acest punct de vedere, lucrurile sunt mai simple. Eu știu ce am făcut timp de patru ani, iar dacă electoratul apreciază ceea ce am făcut în mod pozitiv voi mai câștiga un mandat. Dacă nu, evident că nu mai are rost să mai fac nimic acum. Ceilalți candidați au o misiune mai dificilă pentru că ei trebuie să comprime într-o lună toate proiectele pe care le-ar face în cazul în care ar reuși să fie primari. Văd că unii se poticnesc și și-au pus în plan lucruri care s-au făcut sau se fac deja. Le pot bifa și le pot tăia pentru ca misiunea să le devină mai ușoară. Nouă, celor care am fost în administrația liberală în ultimii patru ani, ne place să credem că am făcut lucruri care sunt deja vizibile chiar dacă o mică parte din fondurile europene pentru care am semnat contracte și sunt în diverse faze de implementare, de acolo nu se văd lucruri, dar prin ceea ce am reușit să pun deoparte din bugetul Primăriei s-au făcut foarte multe lucruri”.

Majorarea taxelor a permis administrației liberale să îndeplinească obiective mult așteptate de către locuitorii Reșiței, cum ar fi reabilitarea și modernizarea Parcului Siderurgistului. „Ceea ce au văzut reșițenii, cei care au avut ochi să vadă, în proporție covârșitoare sunt proiecte realizate din bugetul Primăriei. Unii reșițeni ne blamează legat de taxe și impozite, că s-au majorat și așa mai departe. Vreau să spun că toată resursa financiară am întors-o în oraș. O să dau câteva exemple mici de lucruri care s-au făcut nu din fonduri europene, ci din bugetul Primăriei. O să încep cu Moise Groza, strada de la Poliție, pe care am făcut-o în primul an de mandat. Refăcută complet, au trecut trei ani de atunci, strada se comportă impecabil, am făcut și o parcare generoasă la Poliție, am dărâmat vreo două garaje, s-au pus câțiva platani, cei care merg la pașapoarte sau la alte servicii din interior pot să își parcheze o mașină acolo, este un loc civilizat. După aceea, am început cu Parcul Siderurgistului. Acel loc de joacă la care, ca o paranteză, eu îmi amintesc că mi-a fost un pic jenă când am mers acolo și l-am inaugurat pentru că erau atât de mulți oameni și erau atât de fericiți pentru un lucru pe care ar fi trebuit să îl considerăm cu toții normal. Locul de joacă, amenajarea parcului în sine, am făcut două terenuri, unul multifuncțional și unul de baschet, iluminatul foarte frumos în zona respectivă și am multiplicat”.

„Terminăm Parcul Tricolorului acum, un loc de joacă similar mai mult sau mai puțin cu cel de acolo, un alt teren multifuncțional unde este patinoarul iarna și acum este în lucru în spatele Liceului Economic al treilea loc de joacă. Am vrut să avem un loc pentru Micro 3, un loc pentru Micro 4 și să zicem la Parcul Tricolorului pentru a deservi Micro 2. În Luncă am terminat un loc de joacă făcut împreună cu Lukoil. Toate aceste proiecte sunt făcute din bugetul Primăriei numai ca locuri pentru petrecerea timpului liber pentru tineri, adolescenți sau copii. Evident că sunt mult mai multe. Cabinetele medicale stomatologice au fost făcute, am modernizat căminul de vizavi de Poliție unde am introdus copiii de la școala duală, am făcut acoperișul căminului de la Traian Vuia, am realizat în spate la Eliade toată strada care deservește Eliade și sala de sport, făcută pe fonduri guvernamentale, Romaniței, Gladiolelor, inelarul Micro 3. Am început să asfaltăm 1,7 km din centura Reșiței de la halda de zgură. Sunt multe lucruri realizate fără fonduri europene, ceea ce mă face încrezător că atunci când vom intra realmente se va vedea o dinamică serioasă în oraș.”, a explicat primarul Reșiței.

(E)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/