Schimbarea la față a umplut bisericile de fructe

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Creștinii ortodocși și catolici sărbătoresc astăzi Schimbarea la Față, una dintre cele mai mari sărbători religioase. Ziua se referă la momentul în care apostolii Mântuitorului, aflați pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci însuși fiul lui Dumnezeu.

Din punct de vedere religios, Schimbarea la Față a Mântuitorului reprezintă data la care Iisus, împreună cu trei dintre mucenicii cei mai apropiați, Petru, Iacob și Ioan, a urcat pe muntele Tabor ca să se roage.

”Schimbarea la față este una dintre cele mai frumoase praznice, pentru că acum cuprindem dumnezeirea lui Iisus. O vedem atunci, la Înviere, dar acum e din timpul vieții sale pământești”, a declarat pentru „Express de Banat” preotul Nicolae Nicoară, de la Catedrala Schimbarea la Față, din cartierul Govândari.

6 august constituie, de asemenea, un moment important în calendarul viticol. În această zi nu se lucrează, iar la biserică se duc poame din noua recoltă, care se binecuvintează și se împart.

promovare banner maxagro Muzeul TM

August înseamnă gustare și este luna în care gustăm din darurile pământului, darurile dte de Dumnezeu. Fructele, strugurii, toate aceste binecuvântări cerești ale pământului sunt în slujba și ca hrană a omului”, a adăugat preotul reșițean.

În popor a fost asimilată ca zi ce marchează despărțirea de vară, schimbarea veșmintelor naturii, dar și ale oamenilor, cu cele ale noului anotimp care se pregătește să vină, toamna. Nu trebuie să ne imaginăm că de a doua zi după sărbătoarea Schimbării la Față nu va mai fi cald. Vara continuă, zilele caniculare nu se dau plecate, dar cine are răbdarea să observe va vedea cum încet, aproape insesizabil, toamna se face simțită cu fiecare zi care trece din august.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/