Scenariu roșu pentru alte două unități de învățământ din județul Timiș! Peste 700 de elevi și preșcolari vor sta acasă

Alte două unități de învățământ din județul Timiș au fost încadrate în scenariul roșu, care presupune susținerea cursurilor exclusiv online. Este vorba despre Liceul Teoretic Periam și Școala Gimnazială Giarmata.

Decizia a fost luată în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență care s-a întrunit joi dimineața în ședință extraordinară. Hotărârea adoptată prevede că „se suspendă temporar activitățile didactice care presupun prezența față în față la Liceului Teoretic Periam”.

Nu au fost depistate pozitiv cazuri de COVID-19 în rândul elevilor sau profesorilor din Periam, însă rata de infectare este de peste trei cazuri la mia de locuitori. Iar asta, pentru că inspectorii DSP Timiș au descoperit un focar epidemic la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din localitate unde, potrivit ultimelor date transmise, au fost confirmate cu noul coronavirus 11 persoane, beneficiari ai centrului.

Astfel, cei 593 de elevi din Periam vor studia în format online până la modificarea ratei de infectare cu SARS-CoV-2”, se mai arată în document.

În scenariul roșu a fost încadrată și Școala Gimnazială Giarmata, pentru structura Grădiniță PP Giarmata, unde au fost infectate, cu SARS-CoV-2, trei îngrijitoare. Astfel, cei 132 de preșcolari rămân acasă până în 8 octombrie.

De la începutul anului școlar, au intrat în scenariul roșu mai multe unități de învățământ din județul Timiș. Este vorba despre Școala Gimnazială nr. 19 Avram Iancu din Timișoara, Liceul Teologic Logos, Liceul Grigore Moisil și Școala Gimnazială Pișchia. De asemenea, la Școala Gimnazială din Parța a fost adoptat scenariul galben, iar sistemul de predare va fi unul hibrid.