„Scena ca o stradă”, mai mare ca oricând! Marcel Iureș revine la Reșița împreună cu nume mari din țară și străinătate!

Cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional „Scena ca o stradă” se anunță a fi cel mai mare eveniment cultural de la Reșița: premiere, artiști de renume național și internațional și piese nemaivăzute, toate vor fi cuprinse în programul din acest an.

Festivalul Internațional de Teatru „Scena ca o stradă” se va desfășura în perioada 25 februarie – 4 martie la Reșița. Ediția din acest an a festivalului, cea de-a patra, este organizată de Asociația Multiculturală „Visions of Dreams” România și Teatrul de Vest Reșița, cu sprijinul mai multor instituții: Primăria Reșița, Consiliul Județean Caraș-Severin, Casa de Cultură a Sindicatelor Reșița, Asociația Reșița Română și Crucea Roșie Caraș-Severin.

„Festivalul va fi cel mai mare eveniment cultural din Reșița. Festivalul se face prin Asociație, pentru că noul manager al teatrului nu a bugetat acest festival. Și-au dat mâna oficialitățile și sponsorii, pentru că acest festival este făcut din sponsorizări. Este de departe cel mai important festival de până acum”, ne-a declarat Dan Mirea, directorul artistic al Teatrului de Vest.

Evenimentul va aduce la Reșița atât nume cunoscute ale teatrului din România și de peste granițe, cât și piese de teatru inedite și prezențe în premieră. Printre cei care vor veni să joace în fața spectatorilor este și Marcel Iureș, actorul pe care cărășenii l-au putut vedea în carne și oase în luna octombrie 2017, la premiera de gală a filmului „Octav”.

CITEȘTE ȘI: INTERVIU. Marcel Iureș și Serge Celebidachi, cu „Octav” prin Caraș-Severin! [FOTO/VIDEO]

Prețul abonamentului pentru toate reprezentațiile este de 200 de lei, iar prețul biletelor variază în funcție de spectacol.

Mai multe informații și rezervări, la numerele de telefon 0746 512 736 (Alina Puiu) sau 0723 035 238 (Ionel Berdac).

PROGRAMUL FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL „SCENA CA O STRADĂ” 2018

DUMINICĂ, 25 februarie

Ora 18.30 – Deschiderea oficială a festivalului (în fața Palatului Cultural)
Ora 19.00 – Teatrul de Vest Reșița – „Iaacovi și Ledintal” de Hanoch Levin, regia artistica: Mihaela Lichiardopo

LUNI, 26 februarie

Ora 19.00 – Teatrul Act București – ,,Absolut! După Ivan Turbincă de Ion Creangă” cu Marcel Iureș, regia artistică: Alexandru Dabija; locație: Casa de Cultură a Sindicatelor Reșița

MARȚI, 27 februarie

Ora 19.00 – Teatrul „Regina Maria” Oradea – „Scripcarul de pe acoperiș”’ de Joseph Stein, regia artistică: Korcsmiaros Gyorgy; locație: Casa de Cultură a Sindicatelor Reșița

MIERCURI, 28 februarie

Ora 18.00 – Teatrul „Traian Grozăvescu” Lugoj – „Haide ucide-mă dragoste” de Aziz Nesin, regia artistică: Maria Voronca; locație: Casa de Cultură a Sindicatelor Reșița
Ora 19.00 – Teatrul „Ariel” Târgu Mureș – „Hees” de Alina Nelega, regia artistică: Gavril Cădariu; locație: Palatul Cultural Reșița

JOI, 1 martie

Ora 18.00 – Teatrul Național „Sterija Vrsec” (Serbia) – „Edmund Kin” de Hadi Kuric, regia artistică: Irfan Mensur; locație: Casa de Cultură a Sindicatelor Reșița
Ora 20.30 – Concert extraordinar „With love for women” cu Dean Bowman (SUA) și Bane Gluvacov Tubacin Band (Serbia) – doamnele și domnișoarele vor primi mărțișoare și flori din partea organizatorilor; locație: Casa de Cultură a Sindicatelor Reșița

VINERI, 2 martie

Ora 19.00 – Teatrul „I.D.Sârbu” Petroșani – „Richard al III-lea” de William Shakespeare, regia artistică: Gelu Badea; locație: Casa de Cultură a Sindicatelor Reșița

SÂMBĂTĂ, 3 martie

Ora 19.00 – Teatrul „GUSTL” (Croația) – „Cerul deasupra Zagrebului” de Miro Medimorek, regia artistică: Miro Medimorek; locație: Palatul Cultural Reșița
Ora 20.30 – Compania de Teatru „Sart” România – „Fără cap” de Victor Chilinca, regia artistică: Aida Ganea; locație: Casa de Cultură a Sindicatelor Reșița

DUMINICĂ, 4 martie

Ora 19.00 – Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu – „De veghe la Taj Mahal” de Rajiv Joseph, regia artistică: Radu-Alexandru Nica; locație: Casa de Cultură a Sindicatelor Reșița
Ora 20.30 – închiderea oficială a festivalului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/