SCANDALOS. Șefa TSD Caraș-Severin și-a făcut „verișoara” asistentă generalistă după o singură zi de școală!

Liderul tinerilor social-democrați din județ, Mihaela Popovici, a intervenit pentru ca președinta UNPR Călan, Eleonora Gavrilesc, să obțină avizul din partea Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin pentru susținerea examenelor finale ale elevilor de la Postliceala Sanitară „Carol Davila” Caransebeș la Călan, și nu la Reșița, așa cum impune legislația. Dar nu gratuit! Și tot cu încălcarea legii, de data aceasta, de către managerul Gavrilesc!

Mihaela Popovici i-a cerut la rândul său un serviciu managerului penal care trimite în sistemul de sănătate asistenți habarniști, ce omoară oamenii cu zile în spitalele din România. Dacă liderul TSD Caraș-Severin a încercat să-i salveze pielea deputatului Ion Mocioalcă în momentul audierii sale de către procurori, ceea ce a și reușit din punctul de vedere al răspunderii penale, mai puțin morale, nu la fel stau lucrurile când vine vorba despre aranjarea, cu încălcarea legii, a transferului și promovării examenelor de către Oana Mihaela Costache (Crîsnic). Prietena sa, nu verișoara, așa cum a mințit-o pe Eleonora Gavrilesc. Aici lucrurile sunt mai mult decât clare și rezultă din convorbirea telefonică interceptată de organele de cercetare penală:
Mihaela Popovici: Bun, asta e una, cu asta sper să rezolvăm fără probleme, mai e ceva, verișoara mea, Crîsnic, anul trei…
Gavrilesc: Da…
Mihaela Popovici: Nu o bagă doamna în licență. Nu a vrut să-i primească taxa, a mers astăzi să-și plătească taxa, cu tot cu penalizări, cu tot și nu i-a luat nici taxa, a zis că nu o bagă în examen…
Gavrilesc: De ce?
Mihaela Popovici: Că este exmatriculată, pardon, de către dumneavoastră.
Gavrilesc: De mine?
Mihaela Popovici: Da, a zis că este exmatriculată, așa i-a spus. Deci până acum o primea, îi dădea taxă, tot, tot și acum zice că nici nu o cunoaște, că nu a văzut-o niciodată și că ați exmatriculat-o dumneavoastră.
Gavrilesc: Eu? Eu m-am dus să exmatriculez pe cineva acolo?
Mihaela Popovici: E în anul trei, vă dați seama și e disperată și a venit plângând la mine…
Gavrilesc: Cum o cheamă?
Mihaela Popovici: Crîsnic.
Gavrilesc: Crîsnic…
Mihaela Popovici: E căsătorită Crîsnic, Costache Oana.
Mihaela Popovici: Anul trei, la farmacie.
Gavrilesc: La farmacie?
Mihaela Popovici: Nu, nu farmacie, asistent general.
Gavrilesc: La generală. Bun, bun, hai că sun acum să văd. Nu știu, draga mea.
Mihaela Popovici: Ia vedeți, vă rog frumos, că e disperată fata.
Gavrilesc: Eu nu am exmatriculat pe nimeni în viața mea de acolo.
Mihaela Popovici: A zis că e exmatriculată, că doamna manager a exmatriculat-o și nu a vrut să-i primească nici taxa, pur și simplu, nimic.
Gavrilesc: No, lasă că o exmatriculez eu pe ea, nu-ți face griji!

„Soluția găsită de inculpată, respectiv aceea de a realiza un transfer fictiv al numitei Oana Mihaela Costache (Crîsnic) de la Școala Postliceală Sanitară «Carol Davila» Caransebeș la Scoala Postliceală Sanitară «Carol Davila» Călan a fost în contradicție cu normele legale”, au reținut procurorii. Pe parcursul urmăririi penale, organele de cercetare penală au refăcut întreaga poveste. În ultima săptămână din luna mai a acestui an, Oana Mihaela Costache (Crîsnic), care cu toate că absentase tot semestrul întâi și semestrul doi, i-a solicitat cu tupeu directorului școlii să-i încheie situația școlară. Auzind că este exmatriculată, eleva s-a dus glonț la buna sa prietenă, Mihaela Popovici, șefa Tineretului Social Democrat din Caraș-Severin, față de care managerul Postlicealei avea o datorie. Eleonora Gavrilesc nu a stat deloc pe gânduri și a sunat la secretarul unității școlare Ilie Miculescu, cerând explicații despre situația elevei Costache (Crîsnic) (foto Facebook).

SCANDALOS. Șefa TSD Caraș-Severin și-a făcut “verișoara” asistentă generalistă după o singură zi de școală!

SCANDALOS. Șefa TSD Caraș-Severin și-a făcut „verișoara” asistentă generalistă după o singură zi de școală!

Din verificările făcute de procurori a rezultat fără urmă de îndoială că, deși fusese exmatriculată de la Postliceala Sanitară din Caransebeș, pila șefei TSD a susținut examenul de certificare a competențelor profesionale la Postliceala din Călan, în sesiunea din august 2015. În evidențele acestei școli apare transferată din toamna anului 2014! Frauda e clară ca lumina zilei. „În catalogul anului III AMG de la Școala Sanitară «Carol Davila» Călan este înscrisă la poziția 32 (ultimul elev din catalog), și nu în ordine alfabetică, așa cum ar fi fost normal dacă figura înscrisă de la începutul anului școlar 2014-2015. Astfel, deși nu a participat la cursurile școlare sau activitatea de practică, la solicitarea managerului Gavrilesc, a fost evaluată în mod fictiv de cadrele didactice, fiindu-i trecute note în catalog care nu atestă realitatea, în sensul că nu a frecventat deloc cursurile școlare în perioada septembrie 2014 – mai 2015”, au reținut procurorii.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV. Baronul Mocioalcă, în dosarul de corupție de la „Carol Davila”! Nu-și mai amintește cum a intervenit la inspectorul Grindeanu! (STENOGRAME)

Șefa TSD a mers personal la Călan!
Frauda comisă în urma intervenției Mihaelei Popovici pe lângă managerul Gavrilesc este confirmată și de Ana Tănase, secretara școlii din Călan. Aceasta le-a mărturisit procurorilor că eleva în cauză s-a prezentat la secretariat la finele lunii mai 2015, însoțită de șefa TSD Caraș-Severin. Au discutat cu Eleonora Gavrilesc și au depus cererea de transfer. „Gavrilesc i-a solicitat în mod expres elevei Crîsnic să nu scrie nicio dată pe cerere și secretarei să o înregistreze cu o dată de la începutul anului școlar în curs 2014-2015”, a povestit martora.

PSD-ul ne lasă pe mâini bune!
Pe cine a vrut-o Mihaela Popovici asistentă generalistă?! Fără cuvinte! „Notele pe care eu le-am trecut nu reflectă o evaluare obiectivă a elevei, în sensul că eleva nu a fost evaluată cu acele note la acele date. Am trecut notele de 7 orientându-mă după notele înscrise la elevul de la poziția 31 din catalog”, a mărturisit profesoara Violeta Han. Mihaela Jurj a spus cam aceleași lucruri: „La toate cele cinci materii predate de mine, notele trecute la rubricile din catalog la eleva de la poziția 32, Costache Oana Mihaela, nu au fost scrise de mine. (…) Notele care apar trecute în rubricile materiilor predate de mine nu reflectă o evaluare obiectivă a elevei, în sensul că această elevă nu a fost evaluată de mine cu acele note și la acele date”. Diriginta clasei, Elena Monda, a recunoscut la rândul ei frauda și a explicat de ce a făcut asta: „Am procedat în acest fel întrucât mi s-a spus de către secretarul unității că trebuie să o trec în catalog că e venită prin transfer”.

Oana Mihaela Costache (Crîsnic) a ajuns în sala de judecată în calitate de inculpat, fiind acuzată de complicitate la abuz în serviciu. A recunoscut tot încă din faza de urmărire penală: „Mihaela Popovici mi-a spus că, după părerea ei, se va rezolva situația. (…) Eu nu am înțeles exact cum se va rezolva situația și nu mi-am dat seama la acel moment de ce s-ar putea întâmpla. (…) Nu am fost examinată de către profesori pentru că nu am fost decât odată la școală și apoi la examenele finale. (…) Nu am mers în spitale pentru a efectua activitate de practică”. În schimb, Mihaela Popovici va răspunde în fața judecătorului în calitate de martor!

Cu toate acestea, după ce a promovat fraudulos examenele, a obținut diploma de asistent medical generalist! Și atunci, cum să nu moară oameni cu zile sau să plece mai bolnavi din spitale decât s-au internat?!

 

Rămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu amănunte senzaționale despre Sanitara penală din Caransebeș!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/