Nemții de la Rheinmetall sunt împiedicați de Guvernul Dăncilă să redeschidă fabrica de armament de la Reșița, care ar trebui să producă turele și tunuri pentru blindatele NATO!
Primarul Reșiței, Nelu Popa, a dezvăluit aseară, într-un interviu pentru Express de Banat, care sunt motivele pentru care producătorul de armament n-a deschis încă Arsenalul, dar și numele politicianului de care își leagă acum mari speranțe, dată fiind relația foarte aproapiată pe care acesta din urmă o are cu Liviu Dragnea, omul care conduce cu adevărat Guvernul premierului-marionetă Viorica Dăncilă. „Vreau să am o discuție cu Luminița Jivan. A venit vremea să devoalez ceea ce s-a întâmplat în cursul anului trecut legat de Arsenal, de IMR și Rheinmetall. Rheinmetall a fost aici de trei ori! Este cel mai mare producător de armament din Europa, este furnizorul a 60% din echipamentele NATO în Europa. E vorba de o firmă cu peste 7 miliarde de euro cifră de afaceri. Au fost interesați să investească la Arsenal și să facă turele și aparate de tragere pentru un transportor blindat”, a spus Popa.
Edilul Reșiței a mărturisit că s-a întâlnit de trei ori cu reprezentanții companiei germane înainte de a primi un email de la aceștia în care era anunțat official că Rheinmetall e gata să înceapă producția la Reșița. Până la urmă însă totul a picat. Cel puțin, pentru moment. „Am fost înștiințat de cei de la Rheinmetall că sunt dispuși să semneze memorandumul cu Arsenalul în Primăria Reșița, la o dată anume. M-au rugat dacă pot să invit eu președintele Consiliului Județean, prefectul și consulul german de la Timișoara. Bineînțeles că le-am spus că sunt fericit să aud lucrul ăsta și că mă ocup de toate detaliile. După două zile am primit un alt email în care, cu regret, mă anunță că memorandumul nu a fost semnat în Guvern. Acolo trebuia semnat mai întâi și apoi la Reșița, în martie, anul trecut. Vă spun din interior, acești oameni au avut într-un an întâlniri cu patru miniștri ai Apărării. Într-un an s-a schimbat de patru ori ministrul Apărării!”, a explicat primarul Reșiței.
Nelu Popa îi lanseză cu această ocazie o provocare deputatei Luminiței Jivan, noul șef PSD Caraș-Severin. Edilul nu știe la ora asta în ce stadiu se află discuțiile sau care e poziția Rheinmetall, dar nemții ar insista să vină la Reșița. „Am vorbit acum două sau trei săptămâni. Ei încă insistă să vină la Reșița, deși sunt curtați de polonezi și de englezi. Am să-i cer ajutorul Luminiței Jivan. O provoc public, dacă poate și vrea să sprijine Reșița, industria și relansarea industriei reșițene, să mergem împreună la Ministerul Apărării și să încercăm să declanșăm odată acest memorandum pentru ca Rheinmetall să poată investi. Din fericire, oamenii ăștia încă mai încearcă”, a adăugat primarul Popa.
UPDATE, ora 13.30
Președintele PSD Caraș-Severin, deputatul Luminița Jivan, e de-a dreptul scandalizat de faptul că problema Arsenalului de la Reșița e pus în spatele guvernării PSD și a lui Liviu Dragnea. Express de Banat a dorit să afle punctul de vedere al parlamentarului și mai ales dacă acceptă provocarea primarului Nelu Popa de a se implica astfel încât Rheinmetall să vină la Reșița. Fără succes însă! A asigurat însă pe cine trebuie că rezolvă tot!
Cea de-a 29-a ediție a festivalului de la Gărâna va avea loc la jumătatea lunii iulie a anului viitor. Biletele au fost puse în vânzare de organizatori. Pasionații de...
Clădirea spitalului din Oțelu Roșu va fi reabilitată și eficientizată energetic
Parcarea de la Spitalul de Copii Timișoara, 34 de milioane de lei
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281