SCANDALOS. „Din partea mea, toţi pocăiţii să moară!” Acuzații deosebit de grave la Spitalul din Lugoj!

Un nou scandal de amploare s-a abătut asupra Spitalului din Lugoj. Fiica unui pacient care şi-a pierdut viaţa în secţia ATI vrea să facă dreptate şi a relatat amănunţit cum a fost tratat tatăl său, pastor penticostal, cât timp a fost internat în spital.

Femeia spune că medicul Georgeana Duma i-a ameninţat tatăl că îl leagă de pat şi că a strigat în gura mare: „dacă toţi creştinii ar muri, nu i-ar părea rău”. Redăm mai jos integral declaraţia Tabitei Vuc, fiica bărbatului care şi-a piedut viaţa în secţia ATI a Spitalului Municipal din Lugoj.

O experienţă foarte tristă în care mi-am pierdut tatăl în secţia de ATI. De tatăl meu s-a ocupat doctoriţa Duma Georgeana, aşa-zisă doctoriţă, din punctul meu de vedere. Sunt cadru medical şi am lucrat mulţi ani pe Reanimare. Dacă te depăşeşte o situaţie, laşi pacientul la un medic competent, nu faci experimente pe pacienţi! Această duduie, Georgeana Duma de pe ATI, pentru că eu nu o pot numi medic, pe lângă faptul ca e o incompetentă, face şi abuz de suferinţa pacientului! Nu a tratat bolnavul în funcţie de antecedente! Am cerut să fie transferat la Timişoara, unde i s-a făcut un loc. Mi-a spus că nu este loc. Am sunat cardiologul tatălui meu, care a vrut să îl transferăm la Timişoara, dar a spus că nu poate extrage el un pacient din spitalul din Lugoj, fără acordul celor din Lugoj! El colabora cu spitalele din Timişora, nu şi din Lugoj. Nu s-a sinchisit! Nici nu ne-a întrebat dacă putem găsi pe cineva pentru plasmă!

 Doar câteva fraze să vă spun despre cum s-a purtat cu tatăl meu, pe care mi le-a spus ea nervoasă la telefon: «Te leg de pat!!! Legal am dreptul să te leg!!!» Îmi imaginez cum au fost ultimele clipe ale tatălui meu! Mi-a spus la telefon că tatăl meu nu e coerent, mi l-a prezentat ca pe un dezechilibrat, mai puţin mi-ar fi zis că e nebun! Menţionez că tatăl meu e pastor penticostal, un stâlp al familiei, al bisericii, echilibrat din toate punctele de vedere, prieten cu toţi, respectat în toată ţara, prieten cu patriarhul actual al României, care aprecia omul la adevărata lui valoare. Dar această duduie a strigat în salon că toți creştinii dacă ar muri nu i-ar părea rau! Eu acum scriu în termeni frumoşi, nu folosesc cuvintele ei, că mi-e scârbă!

Tatăl meu, înainte de a intra în spital, avea toate analizele bune, mi-a confirmat chiar cardiologul lui! Avea mare grijă de sănătatea lui! Mânca echilibrat! Îşi cunoştea tratamentul! Un om foarte deştept, cu care puteai colabora frumos! Nu l-a asigurat nimeni ce tratament îi dă! Înainte de a administra un tratament e normal să explici bolnavului ce îi faci! Nu spui că știi tu ca medic ce știi. Pentru pacient nu e normal să nu cunoască ce i se administrează! Orice pacient are dreptul la informaţii, inclusiv când îi faci o recoltare de sânge, informezi pacientul ce faci şi de ce îi iei sânge!

Am lucrat în Reanimare cu pacienţi intubaţi şi le explicam tot ce fac, chiar dacă erau intubaţi, pentru că nu ştiam sigur dacă aud şi simt, nu voiam să intre în panică, dar m-a şocat să văd că tatăl meu nu a avut parte de o îngrijire normală!

L-au traumatizat! Când am întrebat-o cum o cheamă, nu a vrut să se prezinte! A spus «mă numesc Georgeana şi atât». Acestea au fost cuvintele ei! Doresc pentru binele lugojenilor ca această femeie să nu îşi mai exercite drepturile în spitalul nostru din Lugoj. Nu am linişte până nu o văd ieşită din drepturile de medic! Pe lângă faptul că era incompetentă, relaţional e zero! Nu se poate să relaţionezi în halul ăsta cu un pacient! Un om care abia respiră să ăl faci în toate felurile!!! Să ţipi la el! Să-i vorbeşti ca la un gunoi! Să îl legi de pat pentru că voia să ia legătura cu noi, familia! Eu am martori că aşa s-a întâmplat, chiar dacă a fost secţie de COVID, pot dovedi oricând că aşa s-a întâmplat! Ce caută astfel de medici în spitale, oameni buni?? Nu noi îi plătim??? Pe banii noştri ne distrug! Tratăm oamenii în funcţie de religie? De culoare? Sau??????”, a scris Tabita Vuc pe pagina sa de Facebook.

Poziţia Spitalului: „Medicii i-au şters şi la fund pe pacienţii intubaţi”

Conducerea Spitalului Municipal din Lugoj neagă cele spuse de ruda pacientului şi faptul că medicul Georgeana Duma ar fi avut un asemenea comportament. „Medicii nu se comportă urât cu pacienţii. Medicii care zic ei că s-au comportat urât cu pacienţii i-au şters şi la fund pe pacienţii intubaţi. Luaţi legătura cu oameni care s-au vindecat şi vedeţi cum vorbesc despre medicii din spital şi în special despre Georgeana. Aşa veţi vedea ce fel de om este şi cum se comportă cu pacienţii. Competenţa unui medic nu poate fi discutată de către o persoană fizică, ci doar de Colegiul Medicilor”, a precizat Erwin Floroni, directorul unităţii spitaliceşti din Lugoj, pentru Express de Banat.

Acesta a adăugat că testul a fost pozitiv şi că există anumite protocoale după care s-a administrat tratamentul.

„Aşa spun toţi. Testul nu poate fi judecat şi nu e o chestie pe care o facem noi după ureche, nu există aparat să spună că el e pozitiv, când e negativ. Sub nicio formă nu a fost neconcludent testul. Iar medicamentaţia se dă după un protocol pe care nici măcar nu l-am stabilit noi, ci Ministerul Sănătăţii. Folosim acelaşi protocol pe care îl foloseşte orice spital suport COVID”, continuă Floroni.

De asemenea, directorul neagă şi discriminarea de care ar fi avut parte pacienţii din cauză că au altă religie. „În ceea ce priveşte religia, la noi pacienţii când se internează nu figurează cu ce religie sunt. În foaie figurează nume, CNP şi sex. Nu religie, nu naţie, nu culoare. Noi nu discutăm despre pocăiţi şi nepocăiţi. Noi nu ştim religiile pacienţilor. Nici nu ne interesează. Nimeni nu întreabă ce religie au pacienţii”, a încheiat Erwin Floroni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/