Scandalagii care au vrut să lovească un polițist local, arestați în centrul Timișoarei

masina politia local

Au făcut scandal, au consumat alcool pe domeniul public, au arucat cu o sticlă de bere după un polițist local și au vrut să îl și lovească! Sunt infracțiunile comise de trei tineri, dis de dimineață, în centrul Timișoarei.

Polițiștii locali aflați în patrulare, azi dimineață, în Piața Victoriei, în jurul orei 07.10, au observat trei persoane care se deplasau dinspre Piața Huniade, făcând scandal prin strigăte și larmă, două dintre acestea consumând și băuturi alcoolice pe domeniul public. În momentul în care polițiștii locali s-au apropiat de cei trei tineri pentru a-i identifica, aceștia au devenit recalcitranți, trecând la amenințări.

Unul dintre ei a rămas pe loc în vederea identificării, fiind sancționat cu 2.000 de lei pentru consumul de alcool pe domeniul public și tulburarea liniștii publice. Alți doi au fugit, îndreptându-se spre strada Alba Iulia.

Un echipaj care se afla în zonă a intervenit pentru a-i opri, timp în care unul dintre tineri a aruncat cu o sticlă de bere spre polițistul local aflat în apropierea sa, acesta ferindu-se în ultima clipă. Tânărul a continuat să fie agresiv și după ce a fost reținut, încercând să lovească agentul.

Cei doi bărbați, unul din Jimbolia și unul din Caransebeș, au fost reținuți și predați de echipajul de intervenție de la Secția 1 Poliție, pe numele lor fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/