Scandal uriaș pentru Consiliul de Administrație al Aquacaraș! Majoritatea impune exclusivitatea! [VIDEO]

PSD vrea toate posturile ce revin Consiliului Județean Caraș-Severin în Consiliul de Administrație al Aquacaraș, în timp ce liberalii au propus algoritm în funcție de componența Consiliului Județean, pentru a fi reprezentate toate partidele: 4 persoane numite de grupul PSD-PMP și 3 de grupul PNL-UNPR.

În situația dată, la Adunarea Generală a Acționarilor ar fi fost avantajat PNL, care are mai multe primării de orașe decât PSD și, deci, ar fi controlat mai mulți reprezentanți. Președintele Silviu Hurduzeu a supus la vot amendamentul propus și plenul nu a acceptat această împărțire. Deci s-a trecut la vot secret, astfel că PSD şi-a impus toți cei 7 reprezentanți! Cum Consiliul Județean are peste jumătate din acțiuni, nu le va fi deloc greu să aleagă și cei 7 membri ai Consiliului de Administrație, lăsând liberalii total pe dinafară. În ambele situații, PSD ar fi avut majoritate în CA al Aquacaraș, dar, acum, ere unanimitate chiar!

Grupul liberal, prin Ion Cojocaru, a anunțat că va cere anularea hotărârii conform procedurilor legale.

Așa cum am mai scris, Consiliul Județean Caraș-Severin a angajat o societate comercială care să evalueze și să selecteze dosarele candidaților pentru conducerea Aquacaraș. Au fost depuse dosare de către 16 candidați, trei dintre ei care fac parte și acum din societate (Anatolie Liber, Dan Petrescu și Ioan Bălănescu) și 13 care nu au mai lucrat în Aquacaraș.

Societatea i-a evaluat pe toți 16 și a trimis raportul consilierilor județeni, care au votat 7 persoane care să facă parte din Consiliul de Administrație: Ioan Bălănescu, Solomia Andreș, Ilie Mihai Chelbea, David Vladimir, Aurel Marinescu, Mihai Trifunescu și Ecaterina Zavacki. Lipsesc, evident, cei doi manageri actuali: Anatolie Liber și Dan Petrescu, care, deși erau pe listă, nu au fost votați de grupul PSD-PMP.

YouTube video

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/