Scandal pentru preţul parcărilor cu plată

Municipalitatea reșițeană cere reducerea prețurilor la abonamentele Repark cu 50%. În caz contrar, edilul șef al orașului susține că va acționa firma în instanță. Acesta a precizat că nu este posibil ca taxele și impozitele locale să rămână neschimbate, iar prima firmă care ajunge în posesia parcajelor să crească prețurile de zece ori.

Subiectul parcărilor cu plată este încă unul fierbite pentru locuitorii orașului, dar și pentru cei care conduc municipiul. Asta pentru că prețurile aberante pe care le-a avansat Repark pentru aplicare le dau tuturor bătăi de cap. În contextul în care oficialii firmei nu au planuri de modernizare a parcajelor, dar nici planuri de construire a unora noi, oamenii sunt revoltați că vor trebui să scoată din buzunar peste 600 de lei pentru un abonament. „Am făcut adresă să revină la prețuri, înainte să înceapă taxarea propriu-zisă a oamenilor. În plus, pentru cele 325 de locuri de parcare care coincid cu cele de reședință, am făcut solicitare ca taxa să fie tot de 74 de lei, la fel cum se plătea până acum. Nu este firesc ca oamenii să dea 150 de lei pe un abonament anual”, a precizat edilul șef al orașului, Mihai Stepanescu. Acesta a spus că în etapa următoare, subiectul reducerii de preț va fi prezentat și aleșilor locali. În cazul în care firma nu lasă din valoarea impusă inițial, va fi acționată în instanță de municipaliate.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px
1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/