Scandal monstru și în învățământul cărășean pe tema numirii directorilor în școli

Expirarea mandatelor funcțiilor de conducere în marea majoritate a unităților de învățământ a generat o serie de nemulțumiri privind ocuparea posturilor prin numire directă și nu prin concurs. Județul Caraș-Severin numără 49 de instituții de învățământ cu directori cărora le expiră mandatul pe 9 ianuarie și alte 18 – unde această situație vizează directorii adjuncți.

La nivelul județului Caraș-Severin, iată lista unităților școlare unde se așteaptă un răspuns pentru funcția de Director:

– Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Caraș-Severin;

– Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Aurora” Reșița;

– Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Christiana” Bocșa;

– Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Primăvara” Reșița;

– Centrul Școlar de Educație Incluzivă Caransebeș;

– Clubul Sportiv Școlar Caransebeș;

– Colegiul Exonomic al Banatului Montan Reșița;

– Colegiul Național „C.D. Loga” Caransebeș;

– Colegiul Național „Traian Doda” Caransebeș;

– Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița;

– Grădinița cu Program Prelungit „Floarea Soarelui” Reșița;

– Grădinița cu Program Prelungit „Semenic” Reșița;

– Grădinița cu Program Prelungit „Palatul Fermecat” Reșița;

– Grădinița cu Program Prelungit „SF. Stelian” Moldova Nouă;

– Liceul „Mathias Hammer” Anina;

– Liceul Bănățean Oțelu Roșu;

– Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă;

– Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” Teregova;

– Liceul Tehnologic Berzovia;

– Liceul Teoretic „General Dragalina” Oravița;

– Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocșa;

– Liceul Teoretic „Eftimie Murgu” Bozovici;

– Palatul Copiilor Reșița;

– Seminarul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” Caransebeș;

– Școala Gimnazială „Atanasie Cojocaru” Pojejena;

– Școala Gimnazială „Gheorghe Frățilă” Glimboca;

– Școala Gimnazială „Pavel Bogdan” Grădinari;

– Școala Gimnazială „Sf. Sava” Socol;

– Școala Gimnazială „Sf. Iacob” Brebu;

– Școala Gimnazială „Trandafir Cocîrlă” Turnu Ruieni;

– Școala Gimnazială Berzasca;

– Școala Gimnazială Ciclova Română;

– Școala Gimnazială Fârliug;

– Școala Gimnazială Gârnic;

– Școala Gimnazială Nr.1 Oțelu Roșu;

– Școala Gimnazială Nr. 2 Bocșa;

– Școala Gimnazială Nr. 3 Oțelu Roșu;

– Școala Gimnazială Nr.7 Reșița;

– Școala Gimnazială Nr.8 Reșița;

– Școala Gimnazială Nr.9 Reșița;

– Școala Gimnazială Sichevița;

– Școala Gimnazială Slatina-Timiș;

– Școala Gimnazială Târnova;

– Școala Gimnazială Tirol;

– Școala Gimnazială Topleț;

– Școala Gimnazială Vârciorova;

– Școala Gimnazială Vrani;

– Școala Gimnazială Zăvoi;

– Școala Profesională Agricolă Cornereva;

și pentru funcția de Director Adjunct:

– Colegiu Economic al Banatului Montan Reșița;

– Colegiul Național „C.D. Loga” Caransebeș;

– Colegiul Național „Traian Doda” Caransebeș;

– Colegiul Național „Diaconovici Tietz” Reșița;

– Colegiul Național „Mircea Eliade” Reșița;

– Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița;

– Liceul „Mathias Hammer” Anina;

– Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă;

– Liceul Tehnologic „Decebal” Caransebeș;

– Liceul Tehnologic „Iosif Coriolan Buracu” Prigor;

– Liceul Tehnologic „Mihai Novac” Oravița;

– Liceul Tehnologic „Nicolae Stoica de Hațeg” Mehadia;

– Liceul Tehnologic Baptist Reșița;

– Liceul Teoretic „Eftimie Murgu” Bozovici;

– Școala Gimnazială Nr.1 Bocșa;

– Școala Gimnazială Nr.7 Reșița.

Perioada în care s-au putut depune dosarele pentru numirea prin detașare în interesul învățământului pe funcțiile vacante de director/director adjunct, ca urmare a încetării de drept a contractelor de management educațional, a fost cuprinsă între 28 decembrie 2020-7 ianuarie 2021. În cursul zilei de astăzi, Consiliul de Administrație va decide, pe baza unor criterii de performanță, cine sunt cei care de mâine se vor afla la cârma unităților de învățământ, lista completă a candidaților admiși/respinși urmând a fi publicată oficial în cursul săptămânii viitoare.

Ion Chiosa, purtătorul de cuvânt al ISJ Caraș-Severin, despre metoda numirii în funcțiile de conducere

„La nivelul județului, există nenumărate școli cu locuri vacante ca urmare a expirării mandatelor funcțiilor de conducere de patru ani. A existat o procedură de depunere a dosarelor înregistrându-se cel puțin câte un candidat pentru fiecare unitate școlară. În cursul zilei de astăzi, Consiliul de Administrație va decide noua conducere. Această numire prin detașare este soluția până la data de 31 august, dar nu mai târziu de organizarea concursului”.

Senatorul USR-PLUS, Ștefan Pălărie, consideră practicile de numire a directorilor ca fiind abuzive

Reprezentantul USR-PLUS afirmă că a primit mai multe semnale din țară prin care este atenţionat de faptul că politicul are o implicare majoră în numirea conducerii unităților de învățământ și consideră că soluția cea mai bună ar fi ocuparea acestor funcții prin concurs:

„De câteva zile bune ne sunt semnalate din toată țara – Teleorman, Hunedoara, Târgu Mureș, Bihor, Dolj, Ialomița, București etc… – nenumărate cazuri legate de schimbări discutabile a directorilor de unități școlare cărora le expiră mandatul de manager școlar pe data de 9 ianuarie 2021. Pe scurt, în baza Articolele 257-258, din LEN 1/2011, directorii câștigă prin concurs mandate de 4 ani.

Dacă, în urma expirării mandatului de director de școala, postul rămâne vacant, există două posibilități:

– posibilitatea prelungirii mandatului cu un an – cu acordul părților – OMEN 3969/2017 – articolul 24 – după evaluarea performanțelor manageriale la nivel de unitate;

– numirea unui alt cadru didactic titular prin detașare în interesul învățământului – prin propunerea Inspectorului General și aprobarea prin vot în cadrul Consiliului de Administrație a ISJ-ului – doar până la finalul anului școlar în curs.

Solicităm public stoparea acestor înlocuiri în teritoriu, și, în paralel, găsirea soluției juridice la nivel de minister (OMEN care să clarifice condițiile de prelungire a actualelor mandate pentru încă 6 luni, justificat de condițiile stării de urgență/alertă) și demararea eforturilor pentru organizarea în bune condiții a concursurilor de directori ce urmează să fie organizate în această vară”.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu – idei de viitor pentru inspectorii școlari și directorii de școli

„Doresc să organizez concursuri pentru inspectorii școlari, apoi pentru directorii de școli. Concursuri în care criteriile de competență să fie cele care predomină, concursuri în care votul fiecărui cadru didactic titular cu normă întreaga dintr-o școală să conteze, pentru că într-o școală este mult mai probabil să cunoască performanța colegilor cei care zi de zi lucrează cu profesorii, decât un inspector general”.

Sursa foto principa: stiri.botosani.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/