După ce Dominic Fritz și Ruben Lațcău au fost acuzați de către PNL Timișoara că ar fi „incompetenți”, viceprimarul USR a ieșit la atac, susținând că „hoțul strigă hoțul”.
În prag de începere a noului an școlar, Primăria Timișoara a decis să renunțe la serviciile Colterm și să lanseze o licitație cu scopul de a găsi o altă firmă care să se ocupe de reparațiile în unitățile de învățământ din oraș. Licitația pornește de la 9,8 milioane de lei, fără TVA, contractul urmând a fi încheiat pe o perioadă de doi ani. Firmele care îl doresc se pot înscrie la licitație până în 20 septembrie.
Imediat după lansarea licitației, PNL Timișoara a transmis un comunicat de presă prin care acuză „echipa Fritz & Lațcău” că își arată din nou „incompetența administrativă”.
Revoltat de faptul că liberalii fac astfel de afirmații, viceprimarul Ruben Lațcău a dat, vineri, o declarație de presă, susținând că PNL Timișoara a acționat după zicala „hoțul strigă hoțul”.
„Noi suntem într-o situație extrem de proastă pe ceea ce înseamnă managementul infrastructurii școlare în ultimii șase, șapte ani în Timișoara. În sensul în care administrația Robu, la sfârșitul primului mandat, a luat decizia ca contractul de reparații pentru școli să fie dat către Colterm. Evident că Coltermul în anii ăștia nu a fost în stare să ducă acest contract. Ba mai mult decât atât, pe lângă clădirile pentru școală, primăria a dat către Colterm și administrarea clădirilor publice și vedem cu toții în ce stare proastă sunt clădirile publice ale primăriei. Noi avem mii de comenzi către Colterm care în ultimii ani nu au fost respectate și este evident că Coltermul nu are capacitatea să se ocupe de acest subiect. Decizia noastră a fost să contractăm o firmă specializată, să facem loturi distincte pentru fiecare tip de investiții”, a explicat Ruben Lațcău.
„Nu avem nevoie de combinații de partid”
Viceprimarul Timișoarei susține că s-a ajuns ca societatea Colterm să se ocupe și de reparații în școli ca urmare a unor combinații făcute de liberali.
„Ce mă surprinde foarte mult la acest comunicat sunt aluziile de corupție pe care PNL-ul le face. Este un caz foarte clar de hoțul care strigă hoț. De un hoț care cumva strigă foarte tare ca să-și ascundă propriile fapte. Atunci când acel contract a fost făcut a fost gândit în primărie de către, la vremea respectivă, șeful de serviciu Școli, Spitale, domnul Adrian Faur, membru PNL. Domnul Faur, după ce a făcut caietul de sarcini și a semnat contractul cu Colterm, a plecat la Colterm director comercial, de unde s-a ocupat în mod direct de acest contract pe care dânsul l-a făcut, fiind în primărie. În primărie, responsabil pe acest contract a rămas doamna Lăudatu, partenera de viață și soția domnului Faur, și dânsa membră PNL. În Colterm, sub domnul Faur, membru PNL, adjunctul și cel care se ocupa de implementarea acestui contract era fratele doamnei Lăudatu, și dânsul tot membru PNL. Deci am avut o rețea foarte bine organizată de membri PNL. Nu știu dacă a fost o chestiune organizată la nivel de filială sau pur și simplu una dintre multele structuri clientelare care există în PNL, dar în mod evident a făcut un contract extrem de complicat, unde sunt suspiciuni grave de corupție. Noi am și făcut plângeri pe această temă. Dânșii au decontat, la un moment dat, 100 lei metrul liniar de cablu de curent. Un calorifer care costă 200 lei, ei îl vindeau cu 800 lei. Este un contract pentru care s-au făcut plângeri penale, care ridică multe semne de întrebare”, a explicat Ruben Lațcău.
Viceprimarul Lațcău a mai detaliat că primul lot, privind reparațiile în licee, a fost adjudecat, iar dacă nu vor fi contestații, în cel mult două săptămâni contractul va fi semnat. Licitația pentru al doilea contract, pentru reparații în restul școlilor, a fost reluată, după ce la prima ofertele depuse au fost descalificate din motive tehnice. De asemenea, urmează să fie lansată licitația pentru reparații la clădirile primăriei.
„Noi avem nevoie de firme profesioniste care fac lucrări profesioniste. Nu avem nevoie de combinații de partid în care facem chestiuni scumpe și proaste, prin tot felul de circuite financiare dubioase sau suspicioase”, a precizat Ruben Lațcău.