Scandal în Consiliul Local pentru ridicarea a două garaje

La ședința de consiliu local care a avut loc ieri, viceprimarul PD-L al Reșiței, Sorin Simescu, l-a acuzat pe alesul PSD Ioan Benga de faptul că ar fi făcut presiune asupra locatarilor dintr-un bloc de pe Făgărașului, astfel încât să nu își dea acordul cu privire la ridicarea a două garaje.

Suprafața de teren vizată este de doar 50 de metri pătrați. „Domnul Benga a indicat greșit suprafața pe care reșițeanul dorește să își ridice garajul, doar ca să îi deruteze pe locatari. De aceea au apărut două liste de semnături: una în care vecinii sunt de acord cu construcția, alta în care nu sunt de acord. Este presiune din partea domniei sale”, a spus viceprimarul Sorin Simescu. La rândul său, Ioan Benga l-a contrazis și a explicat că, de fapt, oamenii nu ar fi de acord. “Nu este vorba de presiune și nu am nimic personal cu domnul care intenționează să construiască acolo. Am locuit în acel bloc, iar locatarii nu au vrut niciodată alte construcții în jur”, a spus consilierul PSD, Ioan Benga.

Ceartă amplificată
Colac peste pupăză, la plen a mai apărut și reșițeanul Cristian Ducu, care are teren privat în zona respectivă. Apariția lui a creat mai mult haos și a pus paie pe foc în discuția mini parlamentului reșițean. “Acolo este teren privat și domnul nu poate construi nimic”, a spus reșițeanul, care a cerut număr topo chiar de la Primăria Reșița. Declarația sa l-a supărat pe reprezentatul Direcției de Patrimoniu a municipalității. “Eu nu am declarat niciodată că cele două terenuri se suprapun. Am spus doar că trebuie să analizăm cu exactitate situația de acolo”, susține Liviu Nedelea, șeful de la patrimoniu. Proiectul de hotărâre a fost respins, iar singura persoană care are de suferit este reșițeanul Gheorghe Manciu, care până acum a plătit 2.000 de lei pentru documentele de ridicare a garajelor, iar acum aleșii se ceartă și nu îi oferă terenul în concesiune. “Sunt în legalitate, nu deranjez pe nimeni. Am avut acordul locatarilor. Am vrut să construiesc un garaj pentru mașina mea, iar consilierii au zis că e prea puțin ca să îmi concesioneze terenul doar pentru unul singur. Am făcut planurile apoi pentru două garaje, deși nu am nevoie de ambele, iar acum am cheltuit banii inutil. Văd că nu primesc terenul în concesiune”, spune dezamăgit reșițeanul Gheorghe Manciu (foto).

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/