Scandal cu strigături între primar și viceprimar! Cei doi pesediști din conducerea Lugojului au ajuns la cuțite

Scandal cu strigături în PSD Lugoj, după ce la ultima ședință administrativă, ce a avut loc la sediul Primăriei cu aleșii social-democrați și la care au participat opt dintre cei zece consilieri, aripa tânără a pesediștilor a răbufnit împotriva atitudinii dictatoriale a primarului și președintelui Boldea.

Victima primarului a fost viceprimarul Cristian Galescu, căruia i s-a reproșat faptul că nu îi raportează și nu îi comunică zilnic ceea ce face. „Ești cumva în concediu?”, a fost întrebarea plină de ironie, ce a declanșat reacția lui Galescu, care a răspuns că e prezent mereu la lucru, dar nu se poziționează în postura unui servil, care să dea raportul zilnic, le fel ca alții din partid. Suficient cât să se ajungă la strigăte și amenințări, toate sub privirile consternate ale celorlalți colegi de partid, obișnuiți în timp doar cu poziția ghiocelului în fața lui Boldea. Reacția lui Galescu a dat curaj și altor consilieri mai tineri, care au vociferat la reproșurile lansate de Boldea, cum că nimeni nu face nimic în oraș, una dintre contestatare fiind Oana Lungulescu Tyukodi.

Discuțiile și vorbele aruncate l-au determinat pe Boldea să convoace o ședință de partid, programată astăzi, la ora 18.00, în care să ceară retragerea sprijinului politic lui Galescu, ceea ce ar duce automat la demiterea acestuia din Consiliul Local și din funcția de viceprimar. Deși nu recunoaște scandalul, Cristian Galescu a confirmat existența unor discuții aprinse, dar nu se teme de repercusiuni. „Nu văd cum ar putea face asta”, a fost afirmația lui Galescu, legat de retragerea sprijinului politic. Viceprimarul se bazează pe sprijinul președintelui CJT, Călin Dobra și a oamenilor apropiați acestuia, între care se numără Tyukodi, Opriș, Baboniu și Drăgan.

Ceea ce se întâmplă în PSD este o premieră a ultimilor ani, în care Francisc Boldea a fost vocea unică a partidului, reușind să îndepărteze oameni importanți ai social-democraților, printre care Sorin Stragea, Nicu Bădina și chiar Călin Dobra. Revoluția de catifea din interiorul partidului este și o urmare a rezultatelor proaste de la alegerile europarlamentare, când tot Galescu a fost scos vinovat, dar și a reacției lugojenilor la dezastruoasa administrare a orașului din ultima perioadă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/