Şase filme de succes se întrec în competiţia Festivalului „Ceau, Cinema!” de la Timișoara

Şase filme apreciate, realizate de tineri regizori din Republica Moldova, Rusia, Slovenia, Turcia şi Ungaria, au fost selectate în competiţia internaţională a Festivalului „Ceau, Cinema!”.

„Săritorul” este al treilea lungmetraj al regizorului rus Ivan I. Tverdovsky, câştigător al unei menţiuni speciale în competiţia principală de la Karlovy Vary, unde a avut premiera mondială, şi cu selecţii în numeroase alte festivaluri. Filmul are în centru un tânăr special de 16 ani care este folosit de o bandă care extorchează bani de la bogați, datorită abilităţii sale de a nu simţi durerea.

Filmul „O zi”, care are în centrul acțiunii o mamă a trei copii, aflată într-o continuă alergătură, reprezintă debutul regizoarei Zsófia Szilágyi din Ungaria, care a câştigat anul trecut Premiul FIPRESCI în secţiunea „Săptămâna criticii” de la Cannes şi a fost nominalizat la „Descoperirea anului” la Premiile Academiei Europene de Film.

Prezentat în premieră în România, „Nebuloasa calului mort”, al turcului Tarık Aktaş, a fost recompensat cu Premiul pentru cel mai bun tânăr regizor în competiţia „Cineasti del presente” de la Locarno şi cu Premiul de debut la Istanbul și urmărește parcursul spiritual inevitabil al tânărului Hay, în care se confruntă cu relaţia dintre om şi natură, unitatea materiei şi existenţă.

„Consecinţe” îl are drept protagonist pe un tânăr cu comportament problematic, în vârstă de 17 ani și a avut premiera mondială la Festivalul de la Toronto. Va putea fi văzut de asemenea pentru prima dată în România la „Ceau, Cinema!”.

Realizat în Republica Moldova şi nominalizat la Premiile Nika ale Academiei Ruse de Film, „Beautiful Corruption” este debutul în lungmetraj al tânărului regizor Eugen Damaschin. Filmul este un amalgam de istorii bazate pe fapte reale și concentrate în jurul unui singur erou.

„Versuri pocite” este cel de-al doilea lungmetraj al regizorului maghiar Gábor Reisz, premiat la Torino şi ales în acest an cel mai bun film la Premiile Filmului Maghiar, care are în centru viața lui Tamás, un tânăr de 33 de ani a cărui viața este dată peste cap. Filmul este prezentat la „Ceau, Cinema!” cu sprijinul Institutului Balassi – Institutul Cultural Maghiar din București.

Juriul format din actorul Vlad Ivanov şi actriţele Maria Drăguş şi Mălina Manovici va desemna câştigătorul Trofeului „Ceau, Cinema!” „Răzvan Georgescu”, în valoare de 1.000 de euro, acordaţi de Vitas România. Spectatorii vor stabili Premiul Publicului, în valoare de 500 de euro, oferiţi de Conceptual Lab by Theo Nissim.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/