Facultatea de Fizică de la Universitatea de Vest din Timișoara, recunoscută la nivel mondial

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Facultatea de Fizică din cadrul Universității de Vest din Timișoara a primit o nouă recunoaștere a nivelului bun la care este cotată la nivel global. Mai precis, facultatea a fost inclusă în Topul Shangai (Academic Ranking of World Universities) și este pentru a treia oară când se regăsește în mult-râvnitul top 500 mondial.

Facultatea de Fizică are un punctaj de 23,3 ceea ce o plasează în primele 400 din ierarhia cu 500 de poziții, mai sus de Babeș-Bolyai din Cluj, care e clasată după locul 400. Topul este condus de prestigioasa Massachusetts Institute of Technology (MIT), urmată de universitatea din Standford, tot din SUA și de Universitatea din Tokio. „Suntem în fața unei noi confirmări și recunoașteri internaționale a calității școlii de Fizică de la UVT, calitate ce reflectă rezultatele în domeniile educației și cercetării ale colectivului Facultății de Fizică. Îmi aduc aminte cu plăcere faptul că, relativ recent, UVT, cu aportul semnificativ al Fizicii, câștiga premiul Scopus Award Romania, pentru excelență în colaborările internaționale”, spune rectorul Marilen Pirtea.

Muzeul TM

Topul Shangai a fost realizat prima dată în anul 2009. Ierarhia stabilită de Universitatea Jiao Tong Shanghai reprezintă un punct de referință în strategiile unor universități, care doresc să fie actori de nivel internațional în mediul academic. Indicatorii de performanță ai acestei clasificări internaționale măsoară productivitatea în cercetarea științifică, gradul de colaborare internațională, calitatea cercetării și cercetarea de bună calitate.

UVT este prezentă și în Times Higher Education Subject Rankings, unde se regăsesc trei instituții de învățământ superior din România, cu domeniul Științe Fizice. Subdomeniile aferente domeniului Științe Fizice sunt Fizică, Matematică, Chimie și Științe ale Pământului.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/