Șase ani de procese pentru iarba păscută de vacile Angus

Administrația comunei Glimboca se poate lăuda că după ani de zile golul alpin ce-i aparține a fost intabulat pe proprietatea comunei. Potrivit primarului Petru Crîsnic, procesele au durat 5-6 ani, însă situația juridică este rezolvată acum.

„Am fost cam 16-17 comune care, la un moment dat, aveam sau nu aveam golul alpin. Hai să spunem că, printr-o neglijență, Primăria Zăvoi s-a intabulat pe toate suprafețele, nefiind nimeni altcineva intabulat, nicio primărie de pe Valea Bistrei. În 1991 s-a emis o decizie a Prefecturii, prin care s-a atribuit suprafața de gol alpin, dar nimeni nu s-a dus să o intabuleze, toți au folosit acea decizie. S-a publicat la fiecare, ce ai și ce nu ai și am rămas așa. Primarul de la vremea respectivă de pe UAT Zăvoi s-a intabulat cu vreo 14.000 de hectare, pe tot ce a fost. Nu știu cum s-a intabulat, poate a fost o eroare. Nimeni nu a contestat”, spune primarul Petru Crîsnic.

Edilul mai precizează că în momentul când a început programul APIA, pentru a concesiona, au fost suprapuneri de teren. Și asta pentru că primarul de a vremea respectivă al comunei Zăvoi a concesionat la unii crescători de animale, alți primari același teren la alți crescători și așa a oamenii s-au revoltat. „Primarul a concesionat la unii, pe baza C.F. – ului, noi la alții în baza acelei decizii pentru ce avea fiecare în administrare și de acolo a început scandalul. Ne-am dat seama că e același teren, risca să piardă și el concesiunea respectivă, și noi. Am văzut ce a făcut și am început demersurile. Prima dată am cerut să-i anuleze CF-ul, după ce s-a anulat, unii au dat în judecată că nu a vrut să elibereze certificatul fiscal cu care fiecare primărie ar fi trebuit să se înregistreze. A durat mai bine de 5-6 ani”, mai spune Crîsnic.

Anul trecut s-a reușit intabularea golului alpin pe Primăria Glimboca. În prezent, suprafața de 178 de ha este concesionată proprietarului unei ferme de vaci, care crește în premieră în Caraș-Severin rasa Angus, vaci apreciate pentru carnea fragedă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/