Sărbătorile vin! Târgul de Crăciun din Lugoj se deschide în ultima zi a lunii noiembrie

Firmele care au contract cu Primăria Lugoj muncesc de zor în Piața I.C. Drăgan pentru a termina lucrările la Târgul de Crăciun, care va fi deschis pe data de 30 noiembrie.

Se instalează 12 căsuțe, din care comercianții își vor expune la vânzare produsele, în special suveniruri sau haine, dar și produse de patiserie și vin fiert. Tot acolo, cei de la Elba s-au apucat de montarea plasei cu leduri, care va cuprinde tot perimetrul. Pentru a nu mai trece prin problemele de anul trecut, când bradul tăiat de pe strada Bocșei a fost târât prin jumătate de oraș și a creat numai probleme, cei din administrația locală au hotărât să împodobească cei doi pomi existenți în piață. „Pe lângă lucrările care se derulează în perimetrul Târgului de Crăciun, se înlocuiesc și ghirlandele luminoase, care s-au deteriorat, pe principalele străzi ale urbei și pe malurile Timișului. Au fost aduse modele mai noi și vor fi aprinse în etape, în funcție de cum finalizează cei de la Enel instalarea lor”, ne-a spus Cristian Galescu, viceprimarul Lugojului. Târgul de Crăciun va fi închis în data de 12 ianuarie 2020.

Festival de colinde, la Făget

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

La Făget, iluminatul ornamental va fi pornit după data de 1 decembrie. Conform edililor locali, se va merge tot pe ghirlandele montate anii trecuți, care au rezistat nefiind nevoie de altele, mai ales că nici bugetul Primăriei nu permitea acest lucru. „Este bine că înlocuirile efectuate anul trecut au rezistat și nu a fost nevoie să mai cheltuim alți bani cu iluminatul festiv. Bugetul este și așa destul de redus”, ne-a spus Marcel Avram, primarul Făgetului. La mijlocul lunii viitoare, în parcul central făgețenii vor avea parte și de o nouă ediție a festivalului de colinde, care se va derula între 19 și 22 decembrie, cel mai mare din estul județului.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/