Sărbători Fericite!

Suntem la doar câteva zile de celebrarea Învierii Domnului. Pentru unii, trăirea esenței creștinismului. Pentru alții, câteva zile libere. Ce vreau eu să vă destăinui în continuare este dulcea amintire a copilăriei. Știam că vine Paștele încă de vreo săptămână înainte.

Mama și buna întorceau casa pe dos. Podele, ferestre, cuverturi, lenjerii, veselă etc. Toate erau luate la curățat. Și pe atunci nu existau decât fix, oțet, perlan, săpun de casă, ziare și cârpe. Totul era bec până în sâmbăta Paștelui.

Tata ,,supraveghea” bunul mers al lucrurilor, cum știa el mai bine. Fie de la Motel, fie de la Platanu. Era însă, responsabilul pe legătura cu Învierea Domnului. Mergea la slujba de la biserică și venea cu bucățelele de pâine înmuiate în vin și sfințite. Cât tata se ocupa cu cele sfinte, mama făcea nebănuite vrăjitorii în bucătăria cu linoleum pe jos, cu credențul cumpărat de buna și cu vechiul aragaz care, ca un dușman trimis de Belzebut chiar în pragul marii sărbători ardea blaturile ce cu multă sudoare mama le punea la copt.

Copil fiind, eram pe lângă fustele mamei și frecam untul cu lingura de lemn să iasă apa din el. Era esențial pentru reușita cremei de cremșnit și pentru tortul de lămâie. Cam pe la zece seara, pe buna o lua somnul și mergea la culcare. Rămâneam doar eu și mama în bucătărie. Tata ne reprezenta în fața Lui.

Țin minte că puneam ouăle înroșite în foi de ceapă, după ce le ștergeam cu slănină, pentru a le da luciu, în coșul ce avea pe fund iarbă proaspătă culeasă din grădină. Când era totul gata, adică linoleul spălat, vasele spălate și puse la loc, drobul, șunca fiartă cu ouăle fierte alături de ea, buna la cel de al doilea vis, apărea tata. Ne aducea lumina! Și era ceva ce ne ducea acea lumină în suflet, ne aduna și ne făcea o familie. Mult după miezul nopții ciocneam ouă roșii și gustam din bunătățile pregătite de mama. Plecam la culcare cu o tihnă a sufletelor ce nu știu dacă era dată de sărbătoarea religioasă sau de sentimentul unei familii adunate împreună.

Dimineața, tata pleca din nou la biserică, pentru slujba de dimineață. Nu înainte de micul dejun din care nu lipsea bucata de șuncă fiartă, șuncă de care de la tăiatul porcului în decembrie, nu se atinsese nimeni până atunci. Roșii, ridichii, ceapă verde, drob și caș, gustate pentru prima dată în acel an. Și iarăși ciocneam ouă roșii. Apoi, buna mă lua de mână și mă ducea pe poteca grădinii să căutăm iepurașul și ce i-o fi adus copilului. Cred că aveam vreo cinci, șase ani.

Când am găsit printre tufele de nu mă uita și iarba din grădină câteva ouă roșii alături de o tobă de tablă, cu siguranță am simțit pentru prima dată ce este fericirea. Mama începea să pregătească prânzul primei zile de Paște. Ciorba de miel, friptura de miel cu salată verde erau vedetele. După care, prăjitura și tortul. Seara nu era nimic special. Urma dimineața zilei următoare în care mergeam la ,,morminți” și ne vedeam apoi cu neamurile.

Stau acum și mă gândesc că era o atmosferă patriarhală. Credința în Dumnezeu și în familie erau oarecum contopite și ne dădeau, cel puțin nouă copiilor, bucurie și siguranță. Vă doresc din tot sufletul un Paște ca în copilărie.

• Tweet
• Pin It