Autorităţile şi-au luat măsuri de precauţie pentru sărbători!

Pentru că trebuie să fie prudenţi în perioada sărbătorilor de iarnă, mai marii judeţului şi ai ţării s-au întâlnit într-o videoconferinţă pentru a discuta despre măsurile ce trebuie întreprinse în Caraş-Severin, dar şi în ţară, în cazul în care vor apărea probleme.

Videoconferinţa desfăşurată astăzi la Instituţia Prefectului Judeţului Caraş-Severin cu reprezentanţii Ministerului Apărării şi Internelor s-a axat pe măsurile ce trebuie întreprinse la nivelul instituţiilor cărăşene în perioada sfintelor sărbători pentru ca acestea să se desfăşoare în condiţii normale. În prezenţa Ministrului Radu Stroe, a prefecţilor şi a reprezentanţilor din cadrul structurilor MAI din ţară, oficialii au vorbit în speţă despre acţiunile de prevenire, atât la nivelul inspectoratului Judeţean de Poliţie, cât şi la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi al Jandarmeriei Române.

Au fost atinse şi subiectele privind traficul rutier, comercializarea artificiilor sau încălzirea în locuinţe. „Deşi nu s-au anunţat temperaturi foarte scăzute pentru perioada sărbătorilor şi condiţii deosebite din punctul de vedere al încălzirii, am vorbit şi despre acest aspect, pentru că la nivelul ţării s-au înregistrat, în general, în această perioadă, o serie de explozii şi incendii în locuinţe din cauza încălzirii”, a precizat pentru Express de Banat Silviu Hurduzeu, prefectul judeţului Caraş-Severin.

Oficialii au luat în calcul, de asemenea, şi apariţia eventualelor intemperii şi măsurile care trebuie luate pentru a putea asigura un trafic normal. „La nivelul Prefecturii judeţului, cât şi al celorlalte structuri din cadrul MAI, va fi asigurată o permanenţă a tuturor zilelor libere din această perioadă. Eu rog reprezentanţii instituţiilor şi pe ceilalţi membri ai Colegiului Prefectural să nu îşi închidă telefoanele, pentru că îmi doresc să discut cu cineva în cazul în care apare vreo problemă şi să comunice şi ei, la rândul lor, în cel mai scurt timp, dacă intervine ceva”, a adăugat prefectul, la finalul videoconferinţei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/