Sărbătoarea mare începe de Sfântă Mărie Mică! Cinci zile de petrecere în stațiunea Băile Herculane

zilele orasului,baile herculane

Zilele Orașului Băile Herculane, manifestare tradițională organizată în localitatea de pe Valea Cernei, se vor desfășura în perioada 8-12 septembrie.

Evenimentul va avea loc în centrul vechi al stațiunii, în zona situată între cele două hoteluri, Cerna și Decebal, iar pe perioada celor 5 zile, zilnic între orele 9.00 – 23.00, vor fi expoziții și prezentări de produse culinare dintre cele mai diverse.

Organizatorii, Primăria Băile Herculane, în parteneriat cu Asociația Culturală „Media Pordampi” din Timișoara, invită toți iubitorii de muzică, distracție și voie bună să participe la suita programelor artistice asigurate cu prezența a numeroși interpreți de muzică populară și ușoară. Spectacolele au loc în fiecare seară, între orele 18.00 și 23.00.

Miercuri, 8 septembrie:

Fuego, Gabi Stanciu, Carmen Biruescu, Elena Grama

Joi, 9 septembrie:

Ovidiu Olari, Felicia Costa, Sorin Pepa, Camelia Florea, Ion Drăgan, Alina Radi

Vineri, 10 septembrie:

Bebe Dragomir, Floare Hojda Tomoioagă, Ionică Ivan, Alisa Toma, Florin Comăniță, Lili Todea Band

Sâmbătă, 11 septembrie:

Anda Adam, K-Riga, Ricardo Caria și Vai Ș’Amar Band

Duminică, 12 septembrie:

Petrică Moise, Carmen Popovici Dumbravă, Dana Rădneanțu, Doru Petrean, Denisa Mureșan, Mihai Ianc

Prezentatorul programului – Codruța Măgurean

Pe parcursul celor 5 zile ale evenimentului, vor fi restricții de circulație în zona de desfășurare, accesul mașinilor fiind permis în centrul vechi numai pană la Hotelul Cerna. Accesul auto la Hotelul Roman și în Piața Hercules se va face de pe DN 66A (drumul forestier) prin strada Romană, unde circulația va fi permisă în ambele sensuri. Oprirea mașinilor pe strada Romană va fi interzisă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/