Seceta continuă să afecteze majoritatea regiunilor agricole ale țării, inclusiv Banatul de Munte şi, cu toate că există posibilitatea accesării de fonduri nerambursabile pentru irigarea terenurilor, agricultorii din Caraş-Severin nu se înghesuie să își salveze recoltele.
Administraţia Naţională de Meteorologie informează că fenomentul de secetă persistă cel puțin până la sfârșitul săptămânii viitoare în cea mai mare parte a regiunilor agricole din țară. Deși seceta le afectează recoltele, agricultorii cărăşeni nu se înghesuie să acceseze fonduri pentru irigații de la Uniunea Europeană. Este vorba de bani nerambursabili care se oferă proprietarilor de terenuri agricole pentru salvarea culturilor afectate de lipsa apei.
”În județul Caraș-Severin, nefiind decât foarte puține care se pretează la asemenea proiecte, nu a fost depus niciun proiect pe măsura 125d. În schimb, din cauza situației deosebite din agricultură, Guvernul României va acorda punctual, pentru fiecare producător în parte, contravaloarea pagubei ca urmare a secetei”, a precizat Nicolae Ștefănescu, director adjunct delegat la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
Aceste fonduri nerambursabile oferite de Uniunea Europeană sunt de ordinul milioanelor de euro și se concretizează prin instalarea unor sisteme de irigații. La polul opus, agricultorii pot accesa fonduri pe aceeași măsură și în cazul problemelor cu torenții cauzate de inundații.