UPDATE Măsuri luate pentru circulația în bune condiții!

Autoritățile județene s-au pregătit din timp pentru sezonul rece, astfel că mai multe drumuri din Caraș-Severin sunt deja închise pentru siguranța cetățenilor. Oficialii DADP îi avertizează pe șoferi să folosească rutele ocolitoare, iar atunci când pleacă de acasă să își doteze autoturismul cu cele necesare.  

UPDATE 13.04 – „Măsura a fost luată de noi pentru circulația în condiții cât mai bune a șoferilor în condiții de iarnă. Pot să vă asigur că pe porțiunea Brebu Nou – Slatina Timiș se lucrează în continuare și oamenii trebuie să se înțeleagă faptul că drumurile menționate nu sunt înzăpezite, ci doar închise pe anumite porțiuni, ca măsură de siguranță. La Anina se poate ajunge pe ruta normală”, i-a asigurat vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni, pe cititorii www.expressdebanat.ro .

UPDATE ORA 10.14 – Deocamdată, ninsoarea nu le-a ridicat probleme firmelor de deszăpezire din județ. Nu s-a acționat cu antiderapant, ci doar pentru înlăturarea zăpezii, spre Muntele Mic și pe tronsonul Prislop-Semenic.

Pentru ca șoferii să circule în condiții de siguranță, aleșii județeni au aprobat o hotărâre încă din această vară, astfel că, în perioada 15 noiembrie – 31 martie, mai multe drumuri sunt închise.

Șoselele închise sunt:
DJ 571, intersecție DJ 571 A – Cărbunari

DJ 571 C, Petrilova-Naidăș

DJ 582, Brebu Nou – Slatina Timiș

DJ 582 C, Reșița (DJ 582) – Anina (DN 58)

DJ 587, Ohabița – Delinești

DJ 608 B, Ohaba Mâtnic – Zorlencior

DJ 608 A,  Borlova – Stațiunea Muntele Mic

Ca să evite împotmolirea mașinilor în zăpadă, oficialii DADP le recomandă șoferilor să respecte decizia luată de Comandamentul de Iarnă al Direcției din cadrul Consiliului Județean.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/